DEZVOLTARE… Ieri, pentru sute de familii din comuna Stefan cel Mare a fost o zi importantã. Dupã patru ani de eforturi si investitii, primãria acestei comune a emis ordinul de începere a lucrãrilor la viitoarea lucrare de alimentare cu gaze naturale pentru satele Mãrãseni, Stefan cel Mare si Cãntãlãresti. Un pas urias pentru conducerea comunei Stefan cel Mare, care a anuntat cã sute de familii se vor bransa la noua retea. „În pofida perioadei grele pe care o traversãm cu totii, încercãm sã mai si realizãm câte ceva. Astãzi (23 martie, n.r.), Primãria Stefan cel Mare a emis ordinul de începere pentru executia retelei de gaze naturale din comunã. Desi, initial, am fost foarte aproape de semnarea contractului de finantare cu Fondul de Dezvoltare si Investitii, guvernarea actualã a decis sã desfiinteze acel Fond, practic investitia rãmânând fãrã finantare si nicio sperantã de a putea da curs contractului de proiectare si executie încheiat, în urma procedurilor de licitatii, cu Gaz Est Vaslui. Din fericire, în ultima sedintã a Consiliului Judetean Vaslui a fost alocatã, cu sprijinul domnului presedinte a CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, suma necesarã demãrãrii lucrãrilor pentru acest proiect”, a explicat Mihai Moraru, primarul comunei Stefan cel Mare.
Comuna Stefan cel Mare va avea, în scurt timp, toate facilitãtile oferite de viata de la oras, cu asfalt, canalizare si gaze. „Am dat ordinul de începere la lucrãrile de alimentare cu gaze naturale în comuna Stefan cel Mare, cel mai asteptat proiect al locuitorilor din comuna noastrã. Vor fi sute de gospodãrii care se vor bucura de gaze, la fel cum sunt si cei care locuiesc în Vaslui, de exemplu. Din 2016, am început demersurile pentru acest proiect care, iatã, acum prinde viatã în comuna noastrã, cu sprijinul presedintelui CJ Vaslui, care ne-a alocat suma necesarã pentru lucrãri. Mã întristeazã faptul cã acest proiect al comunitãtii noastre a rãmas în aer, prin desfiintarea Fondului de Dezvoltare si Investitii. În cel mai scurt timp, se va trece la realizarea lucrãrilor, mai ales cã sunt sute de familii care au semnat pe un tabel de la primãrie, prin care îsi exprimã acordul pentru a a trage gaze în locuinte”, spune primarul Moraru. Edilul spune cã, fãrã cei 800.000 de lei primiti de la Consiliul Judetean, lucrarea nu s-ar fi putut realiza. „Am avut multe piedici, însã finantarea de la CJ Vaslui ne va ajuta sã avem gaze în case”, explicã Moraru.
La Stefan cel Mare au început lucrãrile la sala de sport, una dintre cele mai moderne din judet
De câteva zile, au început lucrãrile la un alt obiectiv dezvoltat de primãria comunei Stefan cel Mare. Este vorba de noua salã de sport a comunei, obiectiv finantat prin Compania Nationalã de Investitii. „Este adevãrat, se lucreazã la un obiectiv de investitii extrem de modern, care va atrage multi tineri cãtre sport. Am discutat cu constructorul, care ne-a garantat cã planul de lucrãri va fi respectat. Sper cã, în baza a ceea ce ne asigurã constructorul, care lucreazã foarte bine la acest obiectiv, cã vom avea o salã de sport ultramodernã în comuna Stefan cel Mare, pânã la finele anului. Toti elevii din comunã, dar si tinerii, vor beneficia de noua salã de sport”, a spus primarul Moraru.