Justiţia costă în România, iar printre cei care sunt puşi la plată apar, uneori, inclusiv păgubaşii. Şi nu este vorba de o găselniţă, acest lucru fiind stipulat inclusiv în Codul de procedură penală. În cele mai multe cazuri, sumele imputate sunt modice, undeva între 15 şi 20 de lei, dar au fost situaţii în care păgubaşii au trebuit să plătească şi câteva sute de lei.
Potrivit procurorilor, aceşti bani reprezintă cheltuielile judiciare făcute de către stat în timpul anchetelor. „Vorbim de acele dosare penale în care se dispune clasarea cauzei ca urmare a retragerii plângerii prealabile din partea părţii vătămate. Cheltuielile sunt modice, însă sumele pot fi şi mai mari, dacă cercetarea penală a avansat destul de mult, s-au administrat mai multe probe şi s-a ajuns cu autorul în stadiul de suspect sau de inculpat. Altfel spus, unde cheltuielile statului nu au fost mari, nici sumele imputate părţii vătămate nu sunt mari”, spune procurorul Andrei Ostafie, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Însă, indiferent de cuantumul acestor cheltuieli, păgubaşii trebuie să le plătească, chiar dacă în multe cazuri poate părea o sumă infimă. Asta pentru că, dacă nu sunt achitate în termen, aceste cheltuieli judiciare sunt comunicate serviciilor de taxe şi impozite locale şi apar ca orice datorie la stat, putându-se ajunge inclusiv la executări silite.
„Cuantumul depinde aşadar de complexitatea dosarului şi de stadiul anchetei”
Pentru a nu se trezi cu astfel de „surprize”, adică să scoată bani din buzunar chiar şi atunci când au fost victime, cei mai cu băgare de seamă ar trebui să fie persoanele agresate, victimele violurilor, a distrugerilor sau ale ameninţărilor. Asta întrucât în asemenea cazuri anchetele nu pot începe din oficiu, ci sunt ţinute de existenţa unei plângeri din partea victimei, ori cei care fac sesizări riscă să plătească dacă renunţă ulterior la plângeri. „Ca medie, 99% din cazurile în care părţile vătămate sunt puse la plata cheltuielilor judiciare sunt ca urmare a retragerii plângerii sau la împăcare. Cuantumul depinde aşadar de complexitatea dosarului şi de stadiul anchetei”, a adăugat procurorul Andrei Ostafie.
Cei care inventează infracţiuni pot scăpa basma curată
Paradoxal, cei care pot scăpa basma curată din toată aceste poveste sunt cei care inventează tot felul de fapte penale, acuzându-i pe nedrept pe unii. Asta pentru că, fiind vorba de fapte închipuite, nu există probe care să dovedească infracţiunea fictivă, iar în lipsa probelor cheltuielile judiciare sunt suportate de către stat, atunci când se dispune clasarea din acest motiv.
„În mod normal, şi în aceste cazuri cei care au depus plângerile ar trebui să plătească cheltuielile, dar pentru a se întâmpla acest lucru ar trebui dovedit abuzul de drept, ori este destul de greu de probat acest lucru”, a recunoscut procurorul Ostafie….https://www.monitorulbt.ro/prima-pagina/2020/03/20/justitie-pe-banii-celor-pagubiti/