spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

Teama de coronavirus a golit Urgenţele

- Advertisement -

Suspiciunile de coronavirus şi teama botoşănenilor de noul virus venit din China pare să aibă şi părţi pozitive. Astfel, de mai bine de o săptămână, de când la Unitatea de Primiri Urgenţe s-au luat măsuri stricte la prezentarea pacienţilor, dar şi după instaurarea carantinei în întreaga unitate sanitară, numărul celor care calcă pragul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean a scăzut tot mai mult. Astfel, dacă până în urmă cu o lună media zilnică era de aproape 200 de prezentări la fiecare 24 de ore, de lunea trecută până ieri dimineaţă media a scăzut la 120 de pacienţi în acelaşi interval de timp.

„Este mult mai puţin aglomerat. 70-80 de pacienţi în minus se simt. Este adevărat, acum vin, în mare parte, cazuri care chiar au nevoie de asistenţă medicală, cazuri grave, ne solicită mai mult din punct de vedere medical, dar avem şi mai mult timp să le acordăm fiecăruia în parte, ceea ce înseamnă îngrijiri mai bune pentru ei şi riscuri mai puţine de a greşi pentru noi”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Personalul medical continuă să le ceară botoşănenilor să nu aglomereze Urgenţele cu cazuri mai puţin grave, care ar putea fi observate şi de medici de familie, pentru ca astfel să nu existe riscul de contaminare.. cu noul coronavirus….https://www.monitorulbt.ro/prima-pagina/2020/03/17/teama-de-coronavirus-a-golit-urgentele/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.