spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

Condamnat în trei ţări la 26 de ani

- Advertisement -

În vârstă de numai 26 de ani, un botoşănean adună condamnări după condamnări, atât prin ţară, cât şi în străinătate. Ba mai mult, din cauza isprăvilor penale comise, el a ajuns să fie arestat concomitent de două instanţe diferite, una din Buzău, iar cealaltă din Bacău. Ba mai mult, el a fost trimis în judecată şi la Piatra Neamţ, însă nu a apucat să fie judecat.

Stabilit o perioadă în comuna Mihăileni, Vlad Dănuţ Pleşca a ajuns să fie considerat un caz aparte, din cauza apucăturilor sale. Iniţial, el a fost implicat într-o bătaie în comună şi a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru agresiune. Dar nu a apucat să ajungă în faţa judecătorilor pentru că încă din timpul anchetei el a plecat în Germania, unde a fost prins la furat şi condamnat.

Întors în ţară, pentru scurt timp, el nu a stat liniştit, iar în 2015 a fost prins de mai multe ori la volan, deşi nu avea permis de conducere, o dată de poliţiştii rutieri, iar altă dată de poliţiştii de frontieră, dar de fiecare dată nu a făcut scandal, ci a susţinut că nu are actele la el, oferind însă datele de identitate ale unui prieten despre care ştia că are permis. Culmea este că de fiecare dată i-a reuşit, poliţiştii aflându-i identitatea adevărată abia în momentul în care au extins cercetările. Când şi-au dat seama, poliţiştii au trebuit să-l audieze prin comisie rogatorie internaţională, el fiind închis atunci în Austria, pentru furturi.

Eliberat sub control judiciar

Eliberat prin 2018 şi de austrieci, Vlad Dănuţ Pleşca a revenit în ţară, unde şi-a continuat isprăvile, fiind prins conducând tot fără permis prin Bacău, dar şi prin judeţul Neamţ. De fiecare dată a fost eliberat, cei din Bacău punându-l sub control judiciar. Doar că tânărul nu a respectat obligaţiile, iar în 20 februarie el a fost arestat în lipsă şi dat în urmărire naţională.

Însă de aici, el a plecat spre Buzău, unde, împreună cu un alt tânăr de 20 de ani, a intrat în curtea unui bărbat de 75 de ani şi l-a prădat de 625 de lei şi un telefon. În urma investigaţiilor, poliţiştii buzoieni au reuşit să i-a urma, deşi între timp ajunsese în judeţul Ialomiţa, fiind prins cu sprijinul poliţiştilor din Feteşti. Dus în faţa magistraţilor, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de tâlhărie. De asemenea, când l-au verificat în bazele de date, anchetatorii au descoperit că tânărul era dat în urmărire naţională, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă de către Judecătoria Bacău….https://www.monitorulbt.ro/prima-pagina/2020/03/11/condamnat-in-trei-tari-la-26-de-ani/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.