- Advertisement -
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a avertizat luni că „amenințarea unei pandemii” de coronavirus, care a contaminat peste 110.000 de persoane în întreaga lume, a „devenit foarte reală”, scrie AFP. „Acum, că noul coronavirus este prezent în numeroase țări, amenințarea unei pandemii a devenit foarte reală. Dar ar fi prima pandemie din istorie care ar putea fi controlată”, a afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferință de presă la Geneva. În România, până luni, 9 martie, la nivel național au fost confirmate 15 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. Dintre cei 15 cetățeni care au contactat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 27 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, scăderea față de ultima statistică fiind datorată ieșirii din izolare a unui număr însemnat de persoane ca urmare a împlinirii a 14 zile de la luarea acestei măsuri.
- Advertisement -