spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

PROCES FIERBINTE: NU ESTE O GLUMĂ! Șeful de la Permise s-a cuplat cu alți doi polițiști și cere daune morale de la un ieșean care a picat examenul de două ori!

- Advertisement -

Trei examinatori auto au dat în judecată un ieșean. Cei trei, în frunte cu Vasile Zacornea, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, îi cer bărbatului daune morale în valoare totală de 15.000 de lei. Întreg scandalul a pornit de la crearea unui grup pe Facebook, intitulat „Examen Auto Fără Curcani”.

Dosar inedit, pe rolul instanțelor ieșene! Trei examinatori auto au decis să acționeze în judecată un ieșean, Gabriel T., după ce acesta din urmă ar fi creat o pagină pe rețeaua de socializare Facebook.

Astfel, Vasile Zacornea, Ciprian Ionuț Ciobanu și Ștefan Grecu le solicită magistraților din cadrul Judecătoriei Iași să îl oblige pe Gabriel T. la plata unor daune morale de câte 5.000 de lei (în total, 15.000 de lei – n.r.), să constate caracterul ilicit al faptelor pârâtului prin care acesta ar fi adus atingere reputației reclamanților, să îl oblige pe acesta la încetarea comiterii unor fapte similare, să șteargă postările de pe Facebook cu privire la reclamanți, dar și pagina pe care ar fi creat-o pe rețeaua de socializare.
Acum, urmează ca instanța să stabilească un prim termen al litigiului civil, după care magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Cum a izbucnit scandalul

Cei trei angajați ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au susținut că, în cursul anului 2017, Gabriel T. și o cunoștință de-a sa, Bianca, ar fi dat examenul pentru obținerea permisului auto pentru categoriile „B+E”. Potrivit reclamanților, Gabriel T. ar fi susținut examenul de două ori, iar cunoștința sa – de trei ori, iar, la finele lunii ianuarie 2020, cei doi ar fi promovat…https://www.bzi.ro/exclusiv-proces-fierbinte-nu-este-o-gluma-seful-de-la-permise-s-a-cuplat-cu-alti-doi-politisti-si-cere-daune-morale-de-la-un-iesean-care-a-picat-examenul-de-doua-ori-3894862

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.