O companie ieșeană din domeniul „consultanței pentru afaceri și management” rămâne fără numeroase terenuri aflate în zona Miroslava. Firma fără angajați care a făcut prejudicii de 22 de milioane de lei a fost folosită într-o rețea de evaziune fiscală care a fost destructurată în urma unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție. Pentru acoperirea datoriilor făcute prin eschivarea plăților către bugetul de stat și taxei pe valoare adăugată se încearcă acum vânzarea imobilelor cumpărate de administratorii firmei cu bani negri.
În luna martie sunt organizate mai multe proceduri pentru valorificarea unor terenuri care au fost executate silit de la o rețea de evazioniști fiscali. Aflate într-o zonă extrem de căutată, pe raza comunei Miroslava, imobilele au fost cumpărate în anii precedenți pentru a acoperi o serie de afaceri ilegale realizate prin intermediul unor companii fantomă. Varciun SRL nu a avut niciodată angajați, dar cu toate acestea deține numeroase imobile, dar și datorii care ajung la 22 milioane lei. Firma care se ocupă în mod oficial cu „Activități de consultanță pentru afaceri și management” este administrată în mod oficial de basarabeanul Petru Valentin Caminski, însă a fost controlată din umbră de alte personaje controversate, printre care și Laurențiu Popovici, condamnat la închisoare pentru evaziune fiscală….https://www.bzi.ro/exploziv-suprafete-impresionante-de-teren-din-iasi-executate-silit-de-la-o-retea-de-evazionisti-fiscali-imobilele-au-fost-cumparate-cu-bani-negri-3894039