spot_img
spot_img
2.4 C
Vaslui
25-dec.-2024

Cât se poartă mărţişorul şi de ce nu se leapădă oricum. Tradiţii de 1 martie, ziua când munca este interzisă

- Advertisement -

De 1 martie, fetele şi femeile poartă mărţişoare confecţionate din şnur, împletit din două fire de culori diferite, de obicei roşu şi alb, cu ciucuri, la care se lega un bănuţ sau o cruciuliţă.
Legenda spune că firul roşu se împleteşte cu firul alb pentru că reprezintă îmbinarea iernii cu primăvara. Totodată, din 1 martie şi până în data de 9 se aleg babele, iar cum va fi vremea în ziua aceea, aşa va fi şi anul celui care şi-a ales-o.   “Combinaţia de alb şi roşu nu este altceva decât expresia vizuală a relaţiei dintre om şi mediu sau de viaţă. Albul reprezintă lumina, puritatea, candoarea, iar roşul viaţa, fiind expresia sângelui, deci pulsare, vitalitate şi, întotdeauna, tinereţe. În firul mărţişorului se împletesc cele două semnificaţii – lumina şi viaţa. Femeia care împletea, de obicei, cele înţelepte, „transmitea” şnurului, implicit celui care urma să îl poarte, acest tip de convingere – că „va avea rod”. Şi acest lucru nu se referea doar la naşterea de prunci, ci la succes, la împlinire, la realizare”, explică Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului din Capitală.   Ai noroc tot anul   Tot tradiţia populară ne învaţă care este momentul cel mai prielnic pentru dăruirea mărţişorului, dar şi cât trebuie el purtat. Se spune că trebuie pus înainte de a te da jos din pat deoarece e bine să fii protejat şi să ai noroc tot anul.   “ Cât se poartă mărţişorul? – Se spune că Dochia ar fi tors pentru prima dată firul alb şi rosu, simbolizând, în acest fel, torsul timpului, deci un tors cu virtuţi ritualice. Pentru că putem împleti firul mărţişorului în orice alt moment din an, dar dacă nu este în timpul consacrat, acest lucru nu are nicio valoare şi nicio virtute. De obicei, mărţişorul se poartă 9 zile; în unele zone ale ţării acesta se poartă până când înfloresc pomii, iar în altele până când înfloresc bujorii.

Citeste mai mult: adev.ro/q6hqt7

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.