SÃRBÃTOAREA IUBIRII…Dragobetele sau Ziua Îndrãgostisilor la români se sãrbãtoreste în fiecare an pe 24 februarie. Dragobetele, considerat în credinta popularã ca fiind fiul Babei Dochia, dar si zeul iubirii, al veseliei si al tineretii vesnice, îsi are rãdãcinile încã din vremea dacilor.
Numele Dragobete vine din legenda Babei Dochia, Dragobete fiind considerat fiul acesteia. Mitologia popularã româneascã îl aseamãnã cu Cupidon, zeul român al dragostei si cu Eros, zeul grec al iubirii. Mai demult, aceastã sãrbãtoare marca un nou anotimp si trezirea naturii la viatã, fiind sãrbãtoritã în jurul zilei de 1 martie. Românii au si în zilele noastre o multime de traditii si obiceiuri de Dragobete. Iatã care sunt cele mai frumoase.
Cea mai popularã traditie de Dragobete îi strângea pe fete si bãieti în fata bisericii. Acestia mergeau sã caute flori de primãvarã prin pãduri. Fragii înfloriti erau pusi în lautoarea fetelor în timp ce erau spuse cuvintele: „Flori de fraga/Din luna lui Faur/La toatã lumea sã fiu dragã / Urãciunile sã le despãrti.” Fetele si bãietii se strângeau si vorbeau în jurul focului care se aprindea pe dealurile satului. La amiazã, fetele mergeau înapoi în sat, iar bãiatul cãruia îi cãzuse dragã o urmãrea. Acest obicei de Dragobete se numeste zburãtorit. Dacã si fata îl plãcea, atunci îl sãruta sub ochii tuturor. De aici provine expresia „Dragobetele sãrutã fetele!”. Acest sãrut simboliza logodna acestora pentru un an. Sãrbãtoarea de Dragobete era ocazia potrivitã de a-si arata dragostea în fata tuturor.
O altã traditie de Dragobete de la sat era datina fecioarelor si a feciorilor de a merge spre pãdure în haine de sãrbãtoare pentru a culege ghiocei si alte flori de primãvarã. Acestia le asezau mai apoi ca sã facã diverse descântece de dragoste.
Fetele si bãietii strânsi în cete aveau obiceiul de Dragobete sã îsi taie usor bratul în formã de cruce, iar mai apoi sã îsi suprapunã tãieturile, simbolizand astfel devenirea acestora frati, respectiv surori. Se spunea cã, dacã un tânãr nu are pereche în ziua de Dragobete, atunci el va fi singur tot anul.
Bãtrânii credeau cã în ultima zi de iarnã pãsãrile îsi aleg perechea si încep sã îsi construiascã cuiburile. Dragobetele anuntã sosirea pãsãrilor pe cer. În aceastã zi era interzisã sacrificarea de animale, iar în unele zone, ajunul Dragobetelui era asemãnãtor din punct de vedere simbolistic cu Boboteaza. Fetele tinere îsi puneau busuioc sub pernã, fiind convinse cã Dragobete le va ajuta sã îsi gãseascã perechea.
În vremuri îndepãrtate, fetele necãsãtorite aveau obiceiul sã strângã, de Dragobete, zãpada ce a mai rãmas în unele locuri. Se credea cã apa rãmasã din topirea zãpezii are puteri magice asupra frumusetii si iubirii si cã provine din surâsul zânelor. Cine îsi clatea fata cu aceastã apã avea sã devinã fermecãtoare ca si o zânã.
Se spunea cã pãsãrile neîmperecheate pânã de Dragobete rãmân fãrã pui peste varã. De Dragobete nu e bine sã plângi. Se crede cã supãrãrile care vor urma sunt datoritã acestor lacrimi.
