LECTIA DE ISTORIE…Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la nasterea Domnului Unirii, motiv pentru care Asociatia Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” doreste sã sãrbãtoreascã asa cum se cuvine si sã cinsteascã memoria omului providential despre care vor vorbi invitatii : colonel (rtr.) Constantin Chiper si colonel (rtr.) Paul-Valerian Timofte, miercuri, 18 martie. Manifestarea social-culturalã si artisticã se desfãsoarã sub denumirea „Si cât va avea tara aceasta o istorie, cea mai frumoasã paginã … va fi cea a lui Alexandru Ioan Cuza „.
Alexandru Ioan Cuza provenea dintr-o familie de boieri mici si mijlocii din judetul Fãlciu, proprietari de pãmânt cu functii în administratiile domnesti din Moldova din partea tatãlui – Ioan Cuza si din partea mamei, Sultana Cozadini, din strãmosi de origine greco-italianã. Cuza se naste pe 20 martie 1820 la Bârlad, primele studii urmându-le la pensionul condus de francezul Victor Cuenin din Iasi, unde îi are colegi pe Mihail Kogãlniceanu si Vasile Alecsandri. Diploma de bacalaureat o ia la Paris în 1835, apoi urmeazã studii universitare de drept si medicinã, însã nu le finalizeazã. Este pentru o perioadã membru al Societãtii economistilor, apoi activeazã ca presedinte al judecãtoriei Covurlui, perioadã în care se cãsãtoreste (30 aprilie 1844) cu Elena Rosetti, fiica unui postelnic din Vaslui si sora viitorului prim-ministru Theodor Rosetti. Evenimentele din 1848 îl gãsesc pe Alexandru Ioan Cuza în Moldova, evenimente în cadrul cãrora ocupã un rol secund din cauza eficientei domnitorului Mihail Sturza care pune capãt tuturor tentativelor miscãrii revolutionare, iar Cuza pleacã în exil. Revine în tarã odatã cu numirea noului domn în Moldova, Grigore Alexandru Ghica. Aici devine ofiter în armata moldoveneascã, ajungând la rangul de colonel. În 1858 a fost numit ministru de rãzboi si a reprezentat orasul Galati în divanul ad-hoc de la Iasi. În toatã activitatea sa politicã, Alexandru Ioan Cuza a sustinut continuu unirea Moldovei si Țãrii Românesti . Numele colonelului Alexandru Ioan Cuza a devenit cunoscut în urma contextului politic si a compromisului dintre principalele partide. Deoarece oamenii politici militau pentru unire, însã în defavoarea unui print strãin, Cuza este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie dupã calendarul iulian) si în Țara Româneascã pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie dupã calendarul iulian).
Întemeitorul României Moderne
Dorinta cea mai mare a domnitorului Cuza a fost sã aducã statul român la nivelul de dezvoltare al Occidentului, în ciuda fortelor conservatoare ce doreau sã împiedice acest lucru. Aspiratiile sale au putut prinde viatã cu ajutorul colaboratorului sãu cel mai apropiat, Mihail Kogãlniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), activitãtile constând în initierea unor importante reforme interne: secularizarea averilor mãnãstiresti (1863), reforma agrarã (1864), reforma învãtãmântului (1864), reforma justitiei (1864). Cuza supune aprobãrii poporului o nouã Constitutie si o nouã lege electoralã, menitã sã asigure parlamentului o bazã mai largã si decreteazã (14 august 1864) legea ruralã conceputã de Kogãlniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul Civil si Codul Penal de inspiratie francezã si au fost înfiintate primele universitãti din tarã, respectiv cea de la Iasi (1860), care azi îi poartã numele si cea de la Bucuresti (1864). Tot în aceastã perioadã a fost organizatã si armata nationalã.
Cuza dupã abdicare
A fost constrâns sã abdice în noaptea de 10/22-11/23 februarie 1866. Pe actul iscãlit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorintei natiunii întregi si angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astãzi,11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenente Domnesti si a Ministrului ales de popor”. Aflat în exil, Cuza îsi manifestã interesul de a lucra în continuare în interesul tãrii pentru aducerea unui principe strãin, asa cum fãgãduise. El a dorit întotdeauna sã revinã în tarã, însã principele Carol l-a oprit din cauza circumstantelor politice de la acea vreme. Dupã o perioadã petrecutã într-o localitate de lângã Viena, Cuza este rãpus de boalã. Aflând despre un renumit specialist, se deplaseazã în Heidelberg, Germania. Va fi prea târziu însã, deoarece moare pe 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani. Este înmormântat initial la Biserica Domneascã de lângã Palatul de la Ruginoasa, conform dorintei sale, iar dupã Al Doilea Rãzboi Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica „Trei Ierarhi” din Iasi.
