spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Un bărbat şi-a bătut soţia însărcinată până ce fătul a murit

- Advertisement -

Un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice este trimis în judecată. S.N. în vârstă de 37 de ani este acuzat de lucruri grave. Procurorii îl acuză pe bărbat de omor calificat după ce pe  şi-a bătut soţia însărcinată până aceasta a pierdut sarcina.

În fapt, s-a reţinut că, pe data de 07.11.2019, în jurul orei 1800, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, inculpatul, în vârstă de 37 ani, a iniţiat un atac asupra soţiei sale, însărcinată în luna a VIII-a, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii peste faţă, cap şi peste corp, precum şi cel puţin şase lovituri cu picioarele în abdomen, ceea ce i-a cauzat nenumărate leziuni – echimoze, tumefacţii, plăgi – la nivelul feţei şi capului, membrelor superioare, abdomenului, coapselor, gambei şi genunchilor, fractură de piramidă nazală, luxaţie de cot stâng, dar a şi declanşat naşterea fătului mort, din cauza hemoperitoneului, consecinţă a plăgii hepatice, toate acestea fiind leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie persoanei vătămate.”’ se arată în rechizitoriu.

Procurorul criminalist a reţinut că, intenţia de a ucide a rezultat din multiplele lovituri aplicate şi intensitatea lor, în regiunile vitale ale corpului vulnerabil al victimei, vizate de obiectele folosite la atac, din atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, în sensul că şi-a abandonat soţia, care a sângerat puternic, fără a-i acorda ajutor sau a cere ajutor pentru ea, ci, dimpotrivă, spunându-i că singura variantă ar fi fost păstrarea secretului agresiunii şi convieţuirea în continuare, intervenţia unei ambulanţe fiind solicitată după aproximativ 7 ore……….https://www.bzi.ro/exclusiv-un-barbat-si-a-batut-sotia-insarcinata-pana-ce-fatul-a-murit-3870304?utm_source=website&utm_campaign=homepage&utm_medium=Local

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.