Un bărbat de 33 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului după ce a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat cu maşina într-un podeţ din ciment.
Pe o stradă din comuna Brăhăşeşti a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. ”Un bărbat, de 33 de ani, din comuna Brăhăşeşti, aflat la volanul autoturismului, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a lovit de un podeţ din ciment de pe partea dreaptă a sensului său de deplasare. În urma impactului, un bărbat, de 31 de ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni, fiind transportat la spital”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de poliţişti, care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca având permisul reţinut. Bărbatul este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Citeste mai mult: adev.ro/q4rslu