Un bărbat de 47 de ani, din Botosani, a ajuns la Urgențe, după ce a fost victima unui accident rutier. Acesta se afla la volanul unui autoturism Audi A8 cu care se îndrepta dinspre Curtesti spre Băiceni. La un moment dat, în dreptul localității Orășeni Deal, bărbatul, care se afla singur în mașină, a pierdut controlul volanului, într-o curbă ușoară la dreapta, în rampă, lovind violent un cap de pod.
Mașina a suferit avarii importante în partea frontală, bărbatul lovindu-se puternic de interiorul habitaclului. La fața locului a ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulață (SJA) și unul de pompieri, bărbatul fiind scos imediat din autoturism și predat cadrelor medicale. “Pacientul a suferit un traumatism cranio-facial și un traumatism de umăr drept. A fost stabilizat la fața locului, după care transportat la Urgențe pentru investigații suplimentare”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botosani.
La fața locului au ajuns și echipaje de polițiști, care au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. “Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, în continuare efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia Neniscu, purtător de cuvânt al IPJ………….https://www.monitorulbt.ro/local/2020/01/26/audi-infipt-intr-un-cap-de-pod-la-oraseni/