spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

A urcat beat la volan și a produs un accident, dar s-a autodenunțat

- Advertisement -

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Vlăsinești, care a urcat băut la volan, a provocat un accident soldat cu rănirea unui alt șofer care circula reulamentar. Când a realizat ce a făcut, deși era cu musca pe căciulă, tânărul a sunat la poliție și s-a autodenunțat.

Accidentul a avut loc sâmbătă, pe 18 ianuarie a.c., pe strada Gheorghe Asachi din orașul Săveni, când tânărul aflat sub influența băuturilor alcoolice conducea un autoturism și nu a păstrat distanța față de mașina care circula în fața lui. În urma impactului, șoferul celuilalt autoturism, care circula regulamentar, s-a ales cu mai multe traumatisme și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cel care a sunat însă la 112 pentru a anunța accidentul a fost tocmași șoferul băut, care a realizat ce a făcut și a anunțat poliția. Cei doi șoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată în cazul tânărului de 24 de ani fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului………https://www.monitorulbt.ro/local/2020/01/20/a-urcat-beat-la-volan-si-a-produs-un-accident-dar-s-a-autodenuntat/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.