Aceștia convingeau femei vulnerabile că ei le vor fi salvarea, marea iubire, le promiteau o poveste de dragoste ca în filme. O dată ce femeia se îndrăgostea, lucrurile se schimbau într-un mod tragic.
Obligate de „sufletul pereche” să se prostitueze
Mai multe femei au picat în plasa unor „loverboy” din comuna Bărănești, anunță poșlițiștii de la Investigații criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti.
Oamenii legii au efectuat, luni dimineaţa, trei percheziţii în localitatea Bărcăneşti la persoane bănuite de proxenetism prin metoda „loverboy”.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, au fost emise trei mandate de aducere.
„Din cercetări a rezultat faptul că, începând cu luna mai a anului 2019 şi până în prezent, persoanele bănuite ar fi comis acte de proxenetism, atât pe teritoriul României, cât şi în afara ţării, prin metoda ‘loverboy’. Aceştia ar fi avut, iniţial, relaţii de prietenie/concubinaj cu femei, pe care, ulterior, le-ar fi determinat să se prostitueze. De la locaţiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri şi obiecte ce par a proveni din activitatea infracţională, precum: telefoane mobile, sume de bani, înscrisuri”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova………..https://evz.ro/macho-man-ii-din-comuna-barcanesti-saltati-de-mascati-pentru-proxenetism.html