Poliţia Română va implementa, până pe 31 decembrie 2020, Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, peste 45.000 de astfel indivizi fiind deja înscrişi în evidenţele cazierului judiciar cu asemenea infracţiuni. Potrivit Poliţiei Române, Registrul a fost organizat în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute şi pedepsite de legea penală.
Infracţiunile vizate sunt: trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, exploatare a cerşetoriei, folosire a unui minor în scop de cerşetorie, folosire a serviciilor unei persoane exploatate, folosire a prostituţiei infantile, viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor, racolare a minorilor, hărţuire sexuală, folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, pornografie infantilă, ultraj contra bunelor moravuri şi incest.
Registrul central va funcţiona în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în care se va ţine evidenţa persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal, persoanelor de cetăţenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor din state membre UE, dar şi a autorităţilor competente din statele terţe, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sexuale şi persoanele născute în străinătate despre care exista informaţii că ar fi săvârşit astfel de infracţiuni. „Nu vor fi trecute în Registru persoanele care erau minore la data comiterii faptei, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată dispune acest lucru în mod expres”, se menţionează în comunicatul Poliţiei Române.
Autorităţile române vor putea solicita informaţii şi date autorităţilor competente din statele membre sau statele terţe, prin Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative (dacă solicitările vizează cazierul judiciar), dar şi prin canalele de cooperare poliţienească internaţională sau de cooperare judiciară în materie penală, se menţionează în comunicat. Potrivit Poliţiei Române, până ianuarie 2020, peste 45.000 de persoane înscrise în evidenţele cazierului judiciar fac şi obiectul Registrului, acestea săvârşind infracţiuni prevăzute de Legea 118/2019. Până la operaţionalizarea Registrului, Poliţia Română, eliberează, la cerere, adeverinţe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârşit vreuna dintre infracţiunile amintite……………https://monitoruldevrancea.ro/2020/01/20/registrul-national-automatizat-cu-privire-la-persoanele-care-au-comis-infractiuni-sexuale-operational-pana-la-sfarsitul-anului/