Liga 1
ÎMPRUMUT… Adus în varã de CFR Cluj pentru 600.000 de euro, de la Leicester U 23, vasluianul Alex Pascanu este foarte aproape de a fi împrumutat la FC Voluntari, acolo unde ar putea fi coleg cu un alt vasluian, Ionut Balaur.
În vârstã de 21 de ani, Alex Pascanu a jucat în doar 4 meciuri pentru CFR Cluj în prima parte a sezonului si este foarte aproape de a fi împrumutat la FC Voluntari. Cele douã formatii s-au înteles în privinta salariului, dar mai sunt discutii în ceea ce priveste anumite clauze. „Se discutã, nu suntem întelesi. Cei de la CFR Cluj ne-au trimis cerintele pentru a realiza acest transfer. Deocamdatã existã niste clauze pe care nu le putem accepta. Dacã ieri se punea problema salariului, azi ne-am înteles. Vom plãti o parte din el. Vom vedea ce va fi.”, au spus oficialii clubului din Voluntari. Alex Pascanu a crescut la Bogdãnesti pânã când pãrintii lui s-au mutat în Anglia. Acolo a si început sportul de performantã. Din 2016, Pascanu a evoluat pentru formatia sub 23 de ani a clubului, acesta fiind si anul în care a ajuns în premierã la echipa nationalã a României, cea rezervatã jucãtorilor sub 19 ani.