Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că Guvernul are parte de tot sprijinul său privind asumarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi şi că este sceptic cu privire la succesul unei moţiuni de cenzură.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că sprijină total demersul guvernului de angajare a răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi, spunând că i se pare o decizie normală. Preşedintele a anunţat că documentul de modificare a legii va ajunge în scurt timp la Parlament, iar el va cere convocarea sesiunii extraordinare.
„Voi cere sesiune extraordinară pentru asumarea răspunderii pe proiectul privind la alegerea primarilor în două tururi. Nu contravine Constituţiei şi nu încalcă nicio normă a Comisie de la Veneţia, nu se restrânge nici un drept al cetăţenilor, dimpotrivă. Astăzi Guvernul a decis să îşi asume răspunderea. Se doreşte revenirea la alegerea primarilor în două tururi, care este absolut corect, democratic, normal. Este o alegere potrivită a Guvernului şi îi sprijin total în acest demers. Este calea corectă de alegere a unui primar, în aşa fel încât cel puţin jumătate plus unu din alegătorii unei comunităţi să decidă cine va fi primar. Pot să vă spun chiar mai mult. În foarte puţin timp, documentul va fi trimis la Parlament şi imediat ce va ajunge acolo, eu voi cere Parlamentului să se reunească într-o sesiune extraordinară pentru a discuta această nouă lege”, a declarat Klaus Iohannis….https://www.romaniatv.net/live/klaus-iohanis-anunt-important-despre-alegerile-anticipate-declaratii-de-presa-ale-presedintelui_505087.html