Întâmplare incredibilă la Iași. O adolescentă de 16 ani a fost violată de două ori de prietenul iubitului său. Fata și iubitul ei au mers în vizită la cel care avea să o violeze. După ce au consumat mai mult alcool, bărbații s-au certat, iar prietenul fetei a fost nevoit să plece, lăsând-o pe minoră pe mâinile tovarășului de pahar.
O adolescentă de 16 ani a trecut prin clipe grele după ce a fost violată de un individ, de două ori în câteva minute. Povestea începe pe 2 ianuarie, când fata a cărei identitate o vom proteja a mers împreună cu iubitul ei în vizită la un prieten comun. Acolo, atât ea cât și iubitul ei ar fi consumat alcool cot la cot cu gazda.
La un moment dat, între bărbați a izbucnit un conflict, iar iubitul fetei a fost nevoit să plece din locuință. Astfel, fata a rămas singură cu cel care avea să o violeze. La scurt timp de la plecarea iubitului, fata a plecat din casa agresorului. Acesta a urmat-o, iar, pe un câmp din apropiere, ar fi violat-o, potrivit anchetatorilor. Ulterior, agresorul a determinat-o pe fată să se întoarcă în casa lui. Acolo, acesta ar mai fi violat-o o dată. Prietenul fetei a reușit să anunțe Poliția, iar așa s-a aflat de întreaga poveste.
Suspectul a fost arestat
Oamenii legii au reușit să îl identifice pe suspect, în persoana lui M.A., în vârstă de 22 de ani. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, din județul Iași, i-au cerut ieri magistratului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Hârlău luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile față de inculpatul M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de viol….https://www.bzi.ro/a-crezut-ca-fugind-de-acasa-va-avea-o-viata-linistita-dar-nu-a-fost-asa-la-16-ani-a-fost-violata-la-o-petrecere-de-prietenul-iubitului-3861266