spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Un primar din Argeş a lovit cu maşina un copil şi a părăsit locul accidentului

- Advertisement -

Primarul comunei argeşene Beleţi-Negreşti a lovit cu maşina un copil în vârstă de 10 ani şi continuat nestingherit drumul. Victima a ajuns la Spitalul de Pediatrie Piteşti.
Accidentul a avut loc la Călineşti. Dorin Cătănea, edilul şef al comunei Beleţi Negreşti, a părăsit pur şi simplu locul faptei, deşi copilul pe care l-a accidentat avea nevoie de îngrijiri medicale.   „Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Topoloveni, s-a stabilit că în ziua de 15 ianuarie 2020, pe raza localităţii Călineşti, un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din direcţia Călineşti spre Valea Corbului, ar fi acroşat un minor de 10 ani, care se deplasa pe marginea părţii carosabile, după care şi-ar fi continuat deplasarea, fiind identificat ulterior, pe raza aceleiaşi localităţi. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, precizează IPJ Argeş.   Primarul s-a ales cu dosar penal   Copilul, ranit uşor, a fost transportat la spital pentru efectuarea de investigaţii medicale. Poliţiştii din Topoloveni continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Citeste mai mult: adev.ro/q46stj

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.