Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN12A, între localitățile Miercurea Ciuc și Comănești, în apropiere de Lunca de Sus.
O femeie a decedat și alte două persoane au fost rănite în urma unui eveniment rutier produs marți, în jurul orei 17:00, pe drumul naționale 12A care leagă localitățile Miercurea Ciuc de Comănești, în apropiere de Lunca de Sus.
Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu a transmis că cele două persoane rănite ușor au fost preluate de echipajele SAJ și transportate la spital.
„Un autocamion încărcat cu bușteni a acroșat un autoturism aflat într-o parcare, iar buștenii au căzut pe autoturism și pe persoană, provocându-i răni incompatibile cu viața. La locul accidentului au fost trimise 3 echipaje din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc cu o autospecială de descarcerare, o autospecială complexă de primă intervenție, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.
Traficul în zonă se desfășoară în continuare pe un fir alternativ iar Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov transmite că în zonă carosabilul este partial umed….https://www.realitatea.net/stiri/local/femeie-strivita-sub-stiva-de-lemne-in-harghita_5e1de1f7689bb859fe6906d5