Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii. Premierul Ludovic Orban a anunţat, sâptămâna trecută, că, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a legii prinvind dublarea alocaţiilor pentru copii va fi prorogat.Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marți, 14 ianuarie, Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 124/13.03.2019).
Premierul Ludovic Orban a anunţa, vineri, că, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii va fi prorogat.
„Cel mai probabil, soluţia pe care vor merge este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii”, a spus premierul Ludovic Orban, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Camera Deputaţilor a adoptat, la finalul anului trecut, proiectul de lege iniţiat de PSD privind dublarea alocaţiilor pentru copii. S-au înregistrat 179 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi 9 abţineri. Proiectul a ajuns pe masa preşedintelui Klaus Iohannis. Acesta poate să-l promulge, să îl retrimită la parlament sau să îl atace la CCR….https://www.romaniatv.net/klaus-iohannis-a-promulgat-dublarea-alocatiilor_504699.html