spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Ministrul Justiţiei, despre desfiinţarea Secţiei Speciale: Soluţiile tehnice vor fi discutate cu CSM când vom elabora un proiect

- Advertisement -

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că soluţiile tehnice referitoare la desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) vor fi discutate cu Consiliul Superior al Magistraturii, atunci când va fi elaborat un proiect de lege pe această temă.Ministrul Predoiu a precizat că Memorandumul adoptat la finalul anului trecut reprezintă poziţia Guvernului cu privire la SIIJ.

„E vorba de o poziţie pe care Guvernul a adoptat-o în ceea ce priveşte acest subiect, plecând de la modul defectuos în care a fost reglementată această secţie, plecând de la ineficienţa constatată, cred, destul de uşor în intervalul scurs de la înfiinţarea ei şi până astăzi şi plecând de la voinţa de a găsi, împreună cu sistemul judiciar, cu Consiliul Superior al Magistraturii, o soluţie adecvată, care să permită şi combaterea corupţiei, acolo unde ea există în sistemul judiciar, şi întărirea integrităţii în acest sistem şi păstrarea unor garanţii (…) cu privire la drepturile procesuale, la prezumţia de nevinovăţie. Toate aceste soluţii tehnice vor fi discutate cu Consiliul Superior al Magistraturii în momentul în care vom elabora un proiect. Dar obiectivul nostru este să nu punem în paranteză această activitate de păstrare a integrităţii în sistemul judiciar şi în acelaşi timp să nu avem situaţii în care se încalcă drepturi şi garanţii procesuale. Eu cred că din dialogul care va urma va rezulta un proiect foarte bun”, a declarat Predoiu, conform Agerpres….https://www.romaniatv.net/ministrul-justitiei-despre-desfiintarea-sectiei-speciale-solutiile-tehnice-vor-fi-discutate-cu-csm-cand-vom-elabora-un-proiect_504668.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.