DOSAR PENAL… Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita efectueazã cercetãri cu privire la un tânãr cu cetãtenie moldoveanã care a prezentat la controlul de frontierã un permis de conducere fals, desi nu era posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Astfel, în data de 12 ianuarie, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor de control pentru trecerea frontierei pentru a iesi din tarã, cetãteanul din Republica Moldova I.G., în vârstã de 22 de ani, care conducea un autoturism marca Mitsubishi, înmatriculat în Italia. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la controlul de frontierã de I.G., politistii de frontierã au efectuat verificãri suplimentare, în urma cãrora au stabilit cã documentul în cauzã nu îndeplineste condițiile de formã și fond ale unuia autentic, fiind fals. În urma verificãrilor efectuate, s-a mai constatat cã I.G. nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cu privire la cele constatate, tânãrul a declarat cã a procurat permisul de conducere prin intermediul unui cetãtean din Iasi, ale cãrui date nu le cunoaste, contra sumei de 50 de euro și cã este prima datã când conduce un autovehicul pe drumurile publice si când foloseste documentul, desi stia cã este fals. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de uz fals si conducere unui vehicul fãrã permis de conducere.