spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

O femeie s-a baricadat în casă cu fiul său de şase ani. Cum decurge intervenţia forţelor de ordine

- Advertisement -

Poliţişti, luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi un negociator intervin, luni după-amiază, la Ghimbav, judeţul Braşov, unde o femeie de 39 de ani s-a baricadat în casă cu fiul său, în vârstă de şase ani, şi refuză să comunice cu autorităţile.

Incidentul ar fi avut loc în timp ce la locuinţă se aflau reprezentanţi ai DGASPC Braşov.

Poliţia Judeţeană Braşov a anunţat că a fost sesizată de către reprezentanţi ai Protecţiei Copilului Braşov că o femeie în vârstă de 39 de ani, din oraşul Ghimbav, judeţul Braşov, s-ar fi baricadat în locuinţa sa, împreună cu fiul său în vârstă de şase ani şi cinci luni şi refuză orice comunicare cu autorităţile. „La faţa locului se află echipaje de poliţie, luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Braşov, precum şi un negociator din cadrul instituţiei noastre, care încearcă realizarea unui dialog, în vederea scoaterii în siguranţă din locuinţă, atât a copilului, cât şi a persoanelor aflate în interior”, arată sursa citată.

Presa locală a relatat că incidentul a avut loc în timp ce la locuinţă se aflau reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, veniţi să facă o anchetă socială.

Citeste mai mult: adev.ro/q41yw7

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.