Jurnalista Cristina Ţopescu a murit la vârsta de 59 de ani. Fiica regretatului comentator sportiv Cristian Ţopescu a fost găsită fără suflare în locuinţa sa din Otopeni.
Prezentatoarea de televiziune Cristina Ţopescu a fost găsită moartă în locuinţa sa, potrivit Antena 3. Informaţia a fost confirmată de poliţie şi de către şeful Ambulanţei din Bucureşti. O vecină, care nu a mai văzut-o de aproximativ trei săptămâni, a fost cea care a dat alerta. Potrivit poliţiei, în cursul acestei seri, în jurul orelor 22.00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizării, poliţiştii din Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violenţă. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală. Cristina Ţopescu, fiica îndrăgitului comentator sportiv Cristian Ţopescu, s-a născut la Oradea, în 1960, şi a absolvit facultatea de Limbi Străine din Bucureşti, secţia engleză-italiană. Ea a fost arestată în 1989 timp de trei luni, după ce a fost prinsă încercând să fugă din ţară.
S-a făcut remarcată la pupitrul ştirilor, fiind ani buni craincă la Pro TV, apoi principala prezentatoare a buletinului de ştiri de la Prima TV, timp de 12 ani. În 2013, ea a demisionat după ce s-a înscris în PSD. Cristina Ţopescu a lucrat şi la Antena 3. În ultima perioadă, după ce declarase că se retrage din presă, a continuat să realizeze emisiunea „Interviuri (ne)convenţionale“ la Canal 33. De la finalul anului trecut, Cristina Ţopescu era consiliera ministrului Sănătăţi, Victor Costache.
Citeste mai mult: adev.ro/q40gef