spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Bărbat în comă după un accident grav în Cătămărăști

- Advertisement -

Un accident soldat cu rănirea gravă a unui bărbat a avut loc, joi seară, la ieșirea din Botoșani spre Cătămărăști Deal.

Incidentul a avut loc în zona fabricii de mobilă din Cătămărăști, unde o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 43 de ani a lovit un bărbat de aceeași vârstă, care locuiește în zonă și se angajase neregulamentar în traversarea străzii.

Impactul a fost unul extrem de violent, victima fiind aruncată câțiva metri pe carosabil, unde a rămas inconștient, lovindu-se cu capul de asfalt. La fața locului a ajuns un echipaj cu medic al SMURD, care i-a acordat acestuia primul ajutor, după care l-a transportat la Urgențe. “Victima a fost preluată în stare de inconștiență, cu un traumatism sever la nivelul craniului. A fost stabilizat și transportat în serviciul UPU pentru investigații suplimentare”, a precizat medicul Ramona Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.

La examenul imagistic a reieșit că bărbatul avea o sângerare la nivel cranian, fiind necesar ca acesta să fie direcționat către Spitalul de Neurochirurgie Iași.

Polițiștii au ajuns la fața locului pentru a face măsurători, pe numele șoferului fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă….https://www.monitorulbt.ro/local/2020/01/09/barbat-in-coma-dupa-un-accident-grav-in-catamarasti/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.