LA JUDECATÃ… Bãtrânul în vârstã de 72 de ani, din satul Gusitei, comuna Dimitrie Cantemir, acuzat cã a ademenit cu dulciuri douã fetite din vecini, una de 9 ani si celalatã în vârstã de 10 ani, ca sã le batjocoreascã în locuinta sa, a fost trimis în judecatã pentru coruptie sexualã. Procurorii huseni au strâns destule probe care sã dovedeascã faptul cã individul le atrãgea pe copile cu dulciuri si mici sume de bani, stiind cã micutele provin din familii sãrace si dezorganizate. Scandalos este faptul cã bãtrânul era vãzut în sat ca un om serios si foarte gospodar, cu copii mari, dar si cu o stare materialã bunã, iar atunci când mamele fetitelor au sesizat Politia, inclusiv reprezentatii Primãriei se îndoiau de sinceritatea reclamantelor. „Probabil, vor sã obtinã bani de la dumnealui. Aces om este gospodar, nu credem sã facã asa ceva”, spunea asistenta socialã din comunã, recunoscând cã, institutional, nimeni nu luase la acea datã vreo mãsurã de ajutor pentru bietele copile. Iatã cã procurorii au reusit sã dovedeascã faptul cã bunicul cu imagine ireprosabilã în comunã, este acuzat pe bunã dreptate de abuzul unor fetite amãrâte.
Cazul grav s-a petrecut în urmã cu un an, în comuna Dimitrie Cantemir, în satul Gusitei, însã a iesit la ivealã în vara anului trecut. Anchetatorii au stabilit cã un bãtrân în vârstã de 72 de ani, Constantin G., a abuzat de douã fetite în iunie 2018, verisoare între ele. Una dintre copile avea vârsta de 9 ani si cealaltã, 10 ani. Micutele sunt verisoare si, desi una dintre ele locuieste în alt sat, acestea erau adesea împreunã, la domiciliul din vecinãtatea inculpatului. Asa se pare cã omul a reusit sã le ademeneascã cu dulciuri si mici sume de bani si apoi sã le batjocoreascã în locuinta sa. Bãrbatul a fost trimis în judecatã de procurori, pentru coruptie sexualã. Ieri a avut loc primul termen al procesului. Chiar si acum, când procurorii au pus pe masa instantei dovezi importante, în ceea ce priveste apucãtorile de pedofil ale bãrbatului, sãtenii tot îi tin partea. „Aceste fetite sunt lãsate de capul lor, nu prea se duc la scoalã, iar mamele lor sunt niste persoane pe care le stie toatã lumea, ce fel sunt. Ele s-au gândit cã obtinã bani de la bãtrân, cã el e om cu stare. Iar ele sunt niste sãrãcii. Nu stiu cum poate Procuratura sã creadã vorbele lor”, spun rudele bãrbatului.
Bãtrânul acuzat cã ademenea copilele cu dulciuri, lãudat în continuare de consãteni
Bãrbatul în vârstã de 72 de ani din satul Gusitei, comuna Dimitrie Cantemir avea, pânã la descoperirea faptelor, o imaginie foarte bunã în sat. Fost mecanizator la sectiile de mecanizare din zonã, omul a iesit la pensie de ceva ani. Are nu mai putin de sase copii, patru bãieti si douã fete. Constenii îi lãudau gospodãria. Sotia îi murise de mai multi ani. Nimic, spun vecinii, nu a dat vreodatã de bãnuit cã nu ar fi un om serios, care sã se agate de niste biete copile, de numai 9 – 10 ani.
Familiile celor douã copile, sãrace si „de azi pe mâine”
Cele douã minore care, spun procurorii, au cãzut victime bãtrânului în vârstã de 72 de ani, sunt verisoare. Ambele familii trãiesc greu si „de azi pe mâine”, dupã cum povestesc sãtenii. În familia uneia dintre ele s-au nãscut sase copii, unul fiind internat la Bârlad, cu afectiuni medicale severe. Venitul lor, spun reprezentatii Primãriei, este bazat pe alocatia copilei abuzate, dar si pe ce mai câstigã tatãl, care este cioban. Familia celeilalte fetite este si mai necãjitã. Are tot sase copii, dar cinci sunt în grija statului. „Aceastã familie este din Grumezoaia de loc. Vin la Gusitei, la aceste rude, care sunt în vecinãtatea bãrbatului acuzat. Toatã lumea îi stie: Politia, Primãria, Asistenta Socialã, Protectia Copilului. Nu au niciun cãpãtâi”, îi descriu localnicii.
Cel acuzat cã batjocorea fetitele era vãzut bine de sãteni, însã de reclamante, nu
La Primãrie, desi se auzise de faptul cã au intrat politistii pe fir, cei de la asistentã socialã nu pãreau foarte îngrijorati de situatie, îndoindu-se cã spusele mamelor celor douã copile, ar fi adevãrate. „Am auzit doar vorbe prin sat. La noi, o adresã oficialã nu a venit din partea nimãnui. Nu cred cã stie Protectia Copilului despre acest caz. Mamele mereu vin si ne spun toate problemele, dar cele douã nu au spus nimic. Stiu cã fetitele merg la scoalã în mod regulat, nu sunt probleme”, a spus atunci asistenta socialã a comunei Dimitrie Cantemir.