Secretarul de stat Cosmin Marcovici, de la Ministerul Culturii, este acuzat că ar fi încercat să sărute o minoră, căreia, ulterior, prin discuţii private, i-ar fi făcut avansuri. Cazul a ajuns la Parchet, fără ca Marcovici să aibă vreo calitate.
Povestea presupusei agresiuni a fost relatată de publicaţia online Reporter de Iaşi, care citează o plângere pe care victima, Maria S., a depus-o în ianuarie 2018 către conducerea Operei Naţionale Române Iaşi. La acel moment, tenorul Marcovici era director general adjunct, iar tânăra care i-a adus acuzaţii membră a corului. În sesizarea citată de Reporter de Iaşi se menţionează: „În seara de 31 decembrie 2016, mă aflam la concertul de Anul Nou din faţa Palatului Culturii din Iaşi împreună cu o colegă, unde printre alte formaţii cânta şi formaţia domnului Marcovici, formaţia «Karma». După concert, domnul Marcovici a venit la grupul nostru, s-a îndreptat către mine şi a întins buzele dorind să mă sărute. În acel moment am întins obrazul, ferindu-mi faţa, fiind clară intenţia domnului Marcovici de a mă săruta pe buze. I-am spus că am 17 ani, şi el e mult mai mare, căsătorit şi nu pot da curs unor astfel de propuneri. El a râs şi mi-a spus că mai am un pic şi sunt bătrână, şi că acum sunt numai bună. Am rămas stupefiată, iar după plecarea lui, colega mea mi-a spus că aşa e el, cu foarte multe fetiţe procedează la fel”.
Sursa citată menţionează că, a doua zi după incident, tânără, care la acel moment avea 17 ani, a fost contactată de Marcovici, pe Facebook „certându-mă «cum de îmi permit să îi întorc LUI obrazul, când vrea să mă sărute». I-am replicat că nu mi se pare potrivită atitudinea lui, şi că eu acasă aşa am fost crescută, să nu dau curs unui astfel de comportament.” „Dumnealui mi-a replicat că mă aşteaptă în biroul managerial, dar a specificat să vin «fără ruj şi fără coadă». Nu am înţeles la ce se referă, dar mi-a spus că «Sigur voi înţelege, căci sunt fată deşteaptă». Apoi a schimbat cursul discuţiei şi m-a întrebat când îi dau o bere.”, se mai arată în sesizarea depusă de fată către conducerea Operei, mai exact către managerul Beatrice Rancea.
Citeste mai mult: adev.ro/q3u1fl