CAMPANIE… La 11 ani de la ultimul program de imunizare, statul român reia campania nationalã de vaccinare împotriva virusului HPV. Potrivit reprezentatilor Directiei de Sãnãtate Publicã (DSP) Vaslui, judetului nostru i-au fost repartizate peste 800 de doze de vaccin. În perioada urmãtoare, toti pãrintii care au solicitat în scris, ca fetitele lor sã fie vaccinate împotriva acestui virus, trebuie sã se prezinte la cabinetul medicului de familie.
Ministerul Sãnãtãtii reia campania de vaccinare împotriva HPV, virusul considerat a fi principala cauzã a îmbolnãvirilor de cancer de col uterin. De data aceasta vaccinarea nu se va mai face în cabinetele scolare, ci în cele ale medicilor de familie si numai la solicitarea pãrintilor. Dozele au fost distribuite deja directiilor de sãnãtate publicã din tarã. În judetul Vaslui au ajuns 864 de doze de vaccin, a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. „Am primit pânã la aceastã datã 864 doze de vaccin. Aceste doze le vom distribui medicilor de familie care au solicitat vaccinul în anii 2017 si 2018. Prioritate vor avea copiii ai cãror pãrinti au fãcut cerere pentru a fi vaccinati”, a precizat sefa DSP Vaslui. 20.000 de doze au fost repartizate, de la începutul acestui an, cãtre Directiile de Sãnãtate Publicã din tarã, iar stocul poate fi extins, potrivit Ministerului Sãnãtãtii. Virusul papiloma uman este responsabil de aparitia mai multor tipuri de cancer, în special cel de col uterin. În România, incidenta si mortalitatea acestui tip cancer este cea mai mare din Uniunea Europeanã. Anual, aproximativ 4.300 femei sunt diagnosticate cu aceastã boalã si 2.000 pierd lupta cu ea.