UPDATE: Din cercetările polițiștilor a rezultat faptul că la volanul mașinii se afla un bărbat în vârstă de 31 de ani, domiciliat în municipiul Huși. Cauza producerii accidentului a fost reprezentată de faptul că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, carosabilul fiind acoperit cu pojghiță alunecoasă. Când aproape să ajungă pe podul din zona Schit, din cauza vitezei, conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului, izbindu-se de bara de protecție a podului. Aceasta s-a rupt, iar autoturismul a plonjat direct în apa pârâului Lohan, de la o înălțime de aproximativ 5 metri. Șoferul a scăpat fără să fie vătămat, însă mașina a fost făcută praf. „Apelul la 112 a fost făcut azi, la ora 10:38. La fața locului s-au deplasat colegii de la ISU, dar și polițiștii de la Rutieră. Au constatat că nu sunt victime, însă autoturismul a fost avariat. Șoferul avea permisul în regulă, nu consumase alcool. A fost sancționat contravențional”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
PERICOL… Accident spectaculos, petrecut în jurul orelor 11,00, în municipiul Huși, în zona “Schit”. Șoferul unui autoturism a vrut să traverseze un pod, însă, din cauze care urmează să fie stabilite de polițiști, acesta a pierdut controlul asupra volanului, rupând bara de protecție a podului și aterizând direct în apă. Numai norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit. “Secția de pompieri Huși intervine în localitate, la acest evenimet rutier, în care sunt implicate un autoturism și șoferul acestuia. Se pare că șoferul a pierdut controlul asupra volaului, a rupt acea bară și a căzut cu tot cu mașină, în apă. Din primele informații, nu sunt victime. Acțiunea este în desfășurare”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui. Vom reveni cu detalii.