TRIST… Vestile rele sau bune vin întotdeauna pe neasteptate, aceasta este natura lor. La fel s-a întâmplat în ultima zi a anului trecut, când sufletul lui Marin Rotaru a vrut sã rãmânã lângã noi peste timp. L-am cunoscut cu zeci de ani în urmã si, cu toate cã era foarte tânãr, cel putin în raport cu mine, l-am vãzut drept un ultim reprezentant al învãtãtorilor din Scoala lui Spiru Haret (nicio legãturã cu nefericita universitate de astãzi), cei care au realizat cea mai trainicã si, se pare, singura reformã adevãratã a învãtãmântului românesc. Învãtãtor într-un sat din ciudatul tinut al Elanului, a îmbinat munca didacticã cu preocupãri deosebite atât în domeniile istoriei si arheologiei, cât si în cel artistic, unde a colaborat cu un foarte talentat frate al sãu, decedat, însã, nemilos de tânãr.
Marin Rotaru, Didi pentru cei apropiati de el, a scormonit mereu pãmântul asemenea maestrului sãu Ghenutã Coman, arheolog de mare prestigiu. Pãmântul, o zeitate supremã a strãmosilor nostri, pãmântul mamã, Terra Mater, ne-a dãruit totul si atât timp cât în inconstienta noastrã nu vom distruge, va face sã dãinuiascã mereu neamul omenesc. Datoritã strãdaniilor sale si a celor câtiva prieteni si colaboratori pe care a reusit sã-i aibã în mediul rural, pe care noi îl privim uneori cu condescendentã, sã apropie trãirile peste milenii din diferite culturi ale strãmosilor nostri. Desigur, strãlucesc în realizãrile sale, apartinând culturii cucuteni, definitorii pentru strãvechimea poporului nostru, stãmosii nostri, fiind si creatorii acelor frumuseti, dar si a ceea ce a urmat în timp pânã în zilele noastre. Desigur, cultura cucuteni presupune si nostalgii pentru o perioadã în care spiritul feminin era coplesitor si i-a fãcut pe bãrbati sã uite de rãzboaie, din acel timp pãstrându-se foarte putine arme. Au urmat descoperiri legate de perioada controversatã a formãrii poporului român si a impunerii sale în sânul Moldovei, la fel ca în celelalte zone ale trãirii românesti. Cu totul originale au fost descoperirile sale si ale colegilor privind pãtrunderea, rãspândirea si consolidarea crestinismului în sudul Moldovei. Au fost descoperite în acest sens nenumãrate obiecte de artã crestinã, unele fãcând parte din sãvârsirea cultului liturgic sau fiind icoane în stil bizatin. Descoperirea acestora a confirmat afirmatiile Papei Grigore al VI-lea despre crestinii din pãdurile din sânul Moldovei, care în 1234 îsi celebrau cultul în modeste bisericute de lemn, având preoti ortodocsi pe care Papa îi considera, bineînteles, eretici. Descoperirile au ilustrat cã în perioada medievalã, Valea Elanului a fost bogatã în evenimente. La desfãsurarea acestora au contribuit numeroasele neamuri boieresti de aici, în primul rând, familiile Cantemir si Cuza, strãlucite prezente pe plan national, în orizont politic, dar mai ales cultural. Sã nu uitãm, însã, preocupãri legate de etnografie si realizarea unor obiecte de artã, dar mai ales prezenta celor descoperite pe Valea Eanului, în muzeele judetene si nationale. Sã ne înfrângem durerea pricinuitã de moartea sa prin convingerea cã viata si activitatea sa vor rãmâne repere de neuitat în viata spiritualã a noastrã, a tuturor. (Dan Ravaru)
