spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Personalul Spitalului Județean Vaslui, în lacrimi după moartea asistentei Mihaela Enache

- Advertisement -
Durere fără margini în cea mai mare unitate sanitară din județ după ce asistenta Mihaela Enache a trecut la cele veșnice. Colegii ei, în special cei din secția Chirurgie Pediatrică, sunt marcați de tragedia prin care aceasta a trecut și nu își pot reveni nici acum din șoc. Mulți dintre ei au venit și au plecat, zilele acestea, de la serviciu, cu lacrimi în ochi. La fel de afectată de cele întâmplate a fost și șefa secției unde Mihaela Enache își desfășura activitatea. Intr-un cadru mai restrâns aceasta a afirmat că nu va avea liniște până când nu va afla cum a fost posibil ca o persoană atât de liniștită și apreciată să aibă parte de o moarte atât de cumplită.
.
Toată lumea așteaptă rezultatul necropsiei
.
Misterul morții asistentei Mihaela Enache ar putea fi deslușit mai repede decât s-ar fi așteptat unii și asta pentru că, potrivit unor surse, fratele acesteia deține poze din care reiese clar că ea a fost agresată fizic. Potrivit acelorași surse, pozele respective au ajuns în dosarul întocmit de polițiștii vasluieni, dosar în care soțul asistentei este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Un alt element care ar putea face lumină în acest caz este certificatul medico-legal pe care Mihaela Enache îl scosese cu puțin timp înainte ca starea sa de sănătate să se agraveze, din care rezulta, se asemenea, că a fost bătută. De altfel, zilele trecute, în timp ce Mihaela Enache era ținută în viață doar de aparate, pe holurile spitalului din Iași a avut loc un mic conflict între fratele asistentei și soțul ei. Acesta din urma i-ar fi reproșat plângerea făcută la poliție. „Tu du-te și te ocupă cu ce știi tu să faci mai bine, că eu mă ocup de înmormântare”, i-ar fi spus Mihai Enache cumnatului său. Mulți dintre apropiații familiei Enache nu înțeleg de ce fratele asistentei nu a fost mai intransigent cu cumnatul său în ultimele săptămâni, mai ales că avea dovezi despre tratamentul la care era supusă sora lui. Acesta însă, fiind un polițist extrem de discret, s-a ferit de un circ mediatic, lăsându-i pe anchetatori să-și facă treaba. Singura piesă de puzzle care lipsește în acest moment este rezultatul necropsiei. In funcție de acesta se va stabili dacă asistenta a fost bătută și otrăvită cu antigel, așa cum susțin apropiații ei. Asistenta Mihaela Enache va fi condusă pe ultimul drum, sâmbătă, 4 ianuarie, ora 11:00, slujba de înmormântare urmând a avea loc la Biserica „Sfinții Petru și Pavel” din Vaslui.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.