- Advertisement -
Cinci persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc din Piatra Neamţ, suferind fie atacuri de panică, fie intoxicaţii cu fum.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi să intervină joi dimineaţă la un incendiu izbucnit la un apartament pe strada Aleea Ulmilor din municipiul Piatra Neamţ. Pompierii de la Detaşamentul Piatra Neamţ s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de lucru la înălţime, două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, în momentul în care echipele de intervenţie ajungând în zonă, incendiul manifestându-se cu degajare mare de fum.
Două persoane de la etajul al doilea au fost scoase de pompieri cu ajutorul scării culisabile. De asemenea, persoanele care locuiesc în bloc au ieşit singure din imobil sau au fost scoase de către pompieri, fiind vorba de aproximativ 20 de adulţi şi opt copii.
Citeste mai mult: adev.ro/q3gy7j
- Advertisement -