spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Creșteri salariale uriașe pentru militari. Raportul MApN spune totul

- Advertisement -

Cuantumul soldei nete a cunoscut creșteri semnificative în ultimii trei ani, pentru personalul din armată. Ministerul Apărării naționale a oferit cifre oficiale în acest sens.MAPN a transmis public salariile nete pentru fiecare funcție, de la locotenent la general. Creșterile din 2017 până în 2019 sunt uriașe, iar pentru fiecare grad în parte, cu excepția căpitanului, au venituri de peste 3.000 de lei.

Astfel, un locotenent care încasa în 2017 1.753 de lei, în acest an primește 2.681 lei. Salariul căpitanului, care era în 2017 – 2.205 lei, a urcat în 2019 cu peste 700 de lei, de la 2.205 lei, la 3.283 lei. Generalul, cea mai înalt grad, încasează lunar 17.195 lei.

„Solda are caracter individual, fiind stabilit atât prin însumarea unor elemente salariale prevăzute de legislația în vigoare la data de 31 decembrie 2009, majorate potrivit legii, în perioada 2010-2019, cât și prin adăugarea unor drepturi specifice prevăzute de legile anuale de aplicare etapizată a legilor-cadru de salarizare”, a informat MAPN, potrivit Libertatea.ro.

https://evz.ro/cresteri-salariale-uriase-pentru-militari-raportul-mapn-spune-totul.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.