„Dumnezeu fiind desãvârsit, se face om desãvârsit si sãvârseste cea mai mare noutate din toate noutãtile, singurul nou lucru sub soare, prin care se aratã puterea infinitã a lui Dumnezeu”
„Omul este om adevãrat numai prin Dumnezeul-Om si în Dumnezeul-Om”
Cinstiti slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiti frati si surori împreunã-rugãtori,
Sãrbãtorile sunt rãstimpuri de adâncire în taina credintei noastre. Sunt prilejuri elegante si sigure de a ne sustrage din gãlãgia si trepidatia fãrã sens a lumii. Prin ele ni se oferã sansa de a ne umple de cele spirituale, de a transforma inima noastrã în cerul frumos al linistii, al pãcii interioare, al bucuriei de a fi în preajma celor dragi, al împãrtãsirii dragostei si atentiei noastre fatã de cei sãrmani si neajutorati si al participãrii noastre la slujbele Bisericii, ca nãzuintã sincerã si minunatã de a-L întâlni pe Dumnezeu-Omul, acolo unde este El, în chip sigur si deplin, adicã în Sfânta Împãrtãsanie.
Am nãdejde cã acest lucru ni-l propunem si noi cei care suntem acum, la acest ceas de sãrbãtoare, în lãcasul Domnului, unde cãutãm sã deprindem un alt mod de viatã decât cel al acestui veac atât de tulburat si fãrâmitat de urã, de calomnie, de sete de putere, de coruptie, de falsitate, de minciunã si depreciere moralã a calitãtii vietii umane.
Iubiti credinciosi,
Sãrbãtoarea Nasterii dupã trup a Domnului nostru Iisus Hristos sau a Crãciunului ne încredinteazã, în chip temeinic, cã prin ea descoperim, cu adevãrat, ce este omul ca fiintã reînnoitã, îndumnezeitã, impregnatã de har, de luminã, de energiile necreate, si restauratã, nu numai din punct vedere moral, ci si fiintial. Adicã, Fiul lui Dumnezeu prin întruparea Sa, prin nasterea feciorelnicã din Nãscãtoarea de Dumnezeu, a re-dãruit firii omenesti capacitatea de a se opune pãcatului, ca „închidere a omului fatã de Dumnezeu (…) si semeni”, si de a respinge degradarea spiritualã, ca formã de înjosire a demnitãtii umane.
Dumnezeu-Fiul, prin venirea Sa în lume, ne consolideazã în bunãtate, adevãr, iubire si pace, pentru cã El Însusi este Bunãtatea, Adevãrul, Iubirea si Pacea desãvârsite.
Cu alte cuvinte, asa cum evidentiazã Sfântul Maxim Mãrturisitorul, prin nasterea lui Dumnezeu-Fiul printre noi, omul devine mai frumos, în deplinã comuniune cu Sfânta Treime, si mai integru din punct de vedere spiritual, asa cum era în zorii umanitãtii: Hristos, „stergând cu totul cuvântul sarpelui, suflat în urechile firii, a fãcut iarãsi curatã firea ca la început. Ba încã a fãcut-o sã întreacã, prin îndumnezeire, prima ei plãsmuire”.
Slujba Crãciunului, în frumoasa ei alcãtuire, surprinde extrem de sugestiv aceastã reînnoire a omului de cãtre Domnul Hristos: „Pe cel cãzut pentru neascultare, pe cel fãcut dupã chipul lui Dumnezeu, pe cel ce era cu totul în stricãciune, pe cel lipsit de viata dumnezeiascã cea bunã, iarãsi îl înnoieste, ca un întelept Ziditor, cã S-a preaslãvit”.
Iubitii mei fii sufletesti,
În frumusetea praznicului Crãciunului constientizãm faptul cã cea mai autenticã si frumoasã icoanã a omului este Însusi Dumnezeu-Fiul, Care S-a fãcut om deplin, ca în felul acesta sã ne rãmânã pentru totdeauna drept model de împlinire spiritualã si cale de urmat în dorintele si cãutãrile noastre de pãstrare a demnitãtii umane. Doar „prin nasterea lui Dumnezeu în trup, Dumnezeu întreg S-a nãscut în aceastã lume, întregul Adevãr al lui Dumnezeu, întreaga Dreptate a lui Dumnezeu, întreaga Iubire a lui Dumnezeu, întreaga Bunãtate a lui Dumnezeu, întreaga Milã a lui Dumnezeu”.
Ori de câte ori omul va încerca sã caute adevãrul, dreptatea, iubirea, bunãtatea si mila, excluzându-L pe Dumnezeu, va ajunge, inevitabil, la fundamentalism, rãzbunare, lasitate, ipocrizie si batjocurã.
Fãrã Dumnezeu-Omul, Care este noutatea absolutã din toate timpurile, omul nu poate sã se reînnoiascã, nu poate sã-si reîmprospãteze energiile spirituale pentru a învia din marasmul si urâtul pãcatului.
Credem la modul cel mai profund cã doar Hristos poate sã repare aripile frânte ale umanitãtii si sã o vindece de rãnile provocate de otrava pãcatului. Doar „în Hristos, subliniazã Pãrintele Dumitru Stãniloae, natura umanã e activatã în autenticitatea si deplinãtatea ei”, pentru cã Iisus „e în gradul suprem omul pentru oameni, întrucât e omul pentru Dumnezeu sau umanitatea deschisã deplin lui Dumnezeu”.
Iubiti crestini,
Omul nu poate deveni cu adevãrat si în mod autentic nou decât în Hristos, pentru cã El este noutatea absolutã din întreaga istorie a umanitãtii si modelul dupã care a fost creat omul ca frumusete a creatiei si minunatã fãpturã a lui Dumnezeu.
Orice tentativã de a copia, de a falsifica sau de a transforma acest adevãr fundamental al credintei crestine în ideologie, sfârseste în mutilarea previzibilã si nefastã a structurii spirituale a omului.
Cea mai cumplitã formã de întrupare a instaurãrii „omului nou”, nu dupã chipul lui Dumnezeu, ci dupã chipul desfigurat de pãcat, a fost „diavolul rosu”, numit pe numele sãu cel adevãrat comunism. Definirea comunismului ca „structurã a pãcatului” este, în egalã mãsurã, simplã în formulare si densã în continut.
Anul acesta aniversãm 30 de ani de la cãderea cortinei întunericului moral, care ne-a otrãvit, timp de 45 de ani, cu ideologia lui materialist-atee si inumanã.
Fizionomia spiritualã a „omului nou”, impusã prin agresivitate, muncã fortatã, foamete, sãrãcie, deportãri si cu pretul uciderii, la nivel mondial, a o sutã de milioane de oameni, aratã în felul urmãtor: practicarea „urii ca datorie moralã”, „abolirea preceptelor moralei naturale”; moartea lui Dumnezeu; „a te odihni” prin muncã pânã la epuizare; distrugerea familiei, dispretul visceral fatã de preoti si dimensiunea religioasã a persoanei; promovarea intereselor de grup în defavoarea persoanei; reeducarea omului prin stiintã, care a fost gânditã de cãtre comunisti în vãditã opozitie fatã de religie; credinta oarbã în progres; desprinderea omului din „corsetul” moralei traditionale; lichidarea elitelor si glorificarea maselor, pentru cã era de neconceput sã existe un intelectual în stare purã si fãrã prestarea unei munci fizice; deformarea iubirii de patrie si idolatrizarea partidului-stat, ca cel care ia locul lui Dumnezeu.
În urma acestei autopsii a „omului nou” din comunism, sunt convins cã, în mod normal, ajungem la constatarea simplã: a fost un adevãrat cosmar. Ce bine cã am scãpat sau ce bine cã nu a durat atât de mult.
Nu as vrea sã vã dezamãgesc. Comunismul încã nu a murit. Trage doar sã moarã, tocmai pentru a ne însela si pentru ca în felul acesta scamatoria lui sã devinã credibilã. Se chinuie sã reînvie, însã sub o altã mascã si sub un alt nume: marxismul cultural, ale cãrui linii de fortã, în mare parte, sunt tocmai trãsãturile „omului nou” din comunism. Diferenta constã în faptul cã „omul nou” din comunism – recunoastem, în unanimitate, – a fost un cosmar al secolului al XX-lea, pe când „omul nou” al marxistilor contemporani este descris si prezentat seducãtor ca un vis „frumos”, aducãtor de emancipare culturalã si tolerantã moralã.
Comunistii sunt printre noi: si cei vechi si cei noi.
Unii mai glazurati decât altii. Sunt deghizati în apostoli ai neamului, fãrã sã îi preocupe dragostea de tarã, pentru cã o denigreazã si îi maculeazã ideologic trecutul; sunt deghizati în apostoli ai tolerantei, când de fapt ei îsi propun sã elimine, ori de câte ori se iveste ocazia, adversarii care pot fi o piedicã în construirea „omul nou” „gândit” de ei; sunt deghizati în apostoli ai drepturilor copiilor, când de fapt devin niste propagandisti ai drepturilor în defavoarea copiilor nenãscuti; sunt deghizati în apostoli ai drepturilor omului, când, de fapt, saboteazã demnitatea umanã prin impunerea unor viziuni si conceptii care stricã ordinea naturalã a firii umane. Asa cum era si visul vechilor comunisti, noii comunisti doresc cu orice pret „progresismul”. Au o unicã dorintã: „valoarea” unui lucru sau a unei realitãti „sã nu mai fie judecatã în functie de continutul ei, ci prin simplul fapt de a fi mai recentã, mai acceptatã, mai popularã, mai la modã”. Tot ceea ce este vechi, adicã traditii, credintã, dragostea de patrie, considerã, acesti comunisti contemporani, cã trebuie aruncate peste bordul istoriei.
„Omul nou” al „progresistilor” de azi este cel care vrea sã arunce în aer tot ceea ce tine de moralitate. Adicã, credinta trebuie expulzatã, clericii batjocoriti si stigmatizati, familia trebuie dinamitatã pentru a sustine interesele de grup ale drepturilor minoritarilor, trebuie instauratã lupta de clasã între cei preocupati de materie si cei pasionati de spirit, între bãrbat si femeie, între bogat si sãrac, între intelectual si preot, de parcã ultimul trebuie exclus din principiu din rândul celor care se dedicã îndeletnicirilor nobile ale mintii si inimii. Din pãcate, asa aratã „omul nou” la 30 de ani de la cãderea comunismului. Ne bântuie, ne tulburã, vrea sã ne seducã si vrea sã ne smulgã din rânduielile noastre sfinte.
Multi ne spun sã nu ne mai lamentãm, nici sã nu ne mai comportãm ca o cetate aflatã sub asediu. Au dreptate, dacã lamentatia si vãicãreala ar fi singurele reactii la ceea ce se întâmplã în societate, asa cum insinueazã. Dar se însalã când cred cã a detecta rãul, asa cum medicul diagnosticheazã cancerul, este echivalent cu a amuti de durere si a te resemna. Medicul detecteazã boala pentru a o eradica, pe cât este posibil. Noi încercãm sã detectãm rãul, pentru a i ne opune si a-l eradica din vietile noastre. Nu poti face curãtenie fãrã sã dai la o parte mizeria.
În memoria crestinilor, cuvântul lui Hristos: „În lume necazuri veti avea; dar îndrãzniti. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33) nu rãmâne pierdut în istorie, ci are rezonante existentiale. Si mai stim încã ceva: vremurile cele mai înfloritoare pentru Bisericã nu au fost cele în care nu era asaltatã, ci vremurile în care era cea mai înjositã, batjocoritã si programatã disparitiei, asa cum Hristos ne-a arãtat dragostea Sa absolutã si minunatã, nu atunci când propovãduia Evanghelia pe cãrãrile tãrii Sfinte, ci atunci când era rãstignit pe Cruce, când era batjocorit si dispretuit pe dealul Golgotei.
Preaiubitii mei,
Nu uitati, rogu-vã, cã acum 30 de ani, înainte de Crãciun, tinerii eroi ai Revolutiei din decembrie 1989 strigau: „Vom muri si vom fi liberi”, ca mai apoi sã rosteascã rugãciunea „Tatãl nostru”. Ei au crezut în libertate si în rugãciune. Unii dintre ei nu au mai apucat Crãciunul liber si plin de bucurie al lui decembrie 1989, dar însângerat de sângele martirilor si trist în sufletele celor care i-au pierdut pe cei dragi ai lor.
Ori de câte ori nu suntem consecventi cu acest crez al lor, pentru care si-au dat viata, nu facem altceva decât sã întinãm memoria jertfei lor. Ei nu au scandat articole din „drepturile fundamentale” ale „progresistului”, ci s-au jertfit în numele drepturilor naturale ale demnitãtii umane: libertatea, care dã putere de jertfã, de slujire, prin iubire curatã, a semenilor (Galateni 5, 13) si spiritul, „care dã viatã” (Ioan 6, 63). Ambele au fost suprimate în regimul comunist. Astãzi ni se propune o libertate, desprinsã de responsabilitate, omorând, zi de zi, prin confuzie moralã, duhul din noi. Doar Hristos, Cel nãscut în ieslea Betleemului, noutatea absolutã a istoriei umanitãtii, ne poate reînnoi cu adevãrat sufletul si viata. El ne poate regenera ca neam, ca istorie si ne poate reîmprospãta vocatia de crestini ortodocsi în acest colt de lume. De ce? Pentru cã reînnoirea în Hristos este viatã, frumusete, liniste, har si luminã, nu ideologie moartã. Orice ideologie moare, asa cum s-a ales praful si de comunism. Vã doresc din toatã inima sã aveti sãrbãtorile Crãciunului, Anului Nou si ale Bobotezei cu pace, cu sãnãtate, cu bucurie în inimã, curaj în suflet, cu oameni buni în preajmã si multã întelepciune în minte. La multi ani, plini de Domnul.
Al vostru pãrinte si frate de tot binele voitor si fierbinte rugãtor,
† Pãrintele Episcop Ignatie al Husilor
