Un accident rutier grav a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident rutier petrecut pe autostrada A1, Sebeş – Sibiu. O persoană a decedat şi două au fost rănite. Un microbuz cu şapte persoane s-a răsturnat în şanţ. Pe lângă persoana decedată, au mai fost alte două victime, transportate la spital. Un bărbat din Galaţi, în timp ce conducea autovehicului pe A1, pe fondul oboselii la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a lovit glisiera metalică lateral dreapta pe care a rupt-o şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat decesul şoferului şi rănirea a 2 pasageri în vârsta de 22 şi 31 de ani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul de 44 de ani nu deţinea permis de conducere şi nu purta centura de siguranţă. ISU Sibiu a anunţat că a intervenit cu două echipaje SMURD şi două echipaje de pompieri militari pe A1, km 257, sensul spre Sibiu la un accident rutier. Potrivit ISU Sibiu la faţa locului s-au acordat îngrijiri medicale şi au fost evaluate medical un număr de şapte persoane.
Citeste mai mult: adev.ro/q2wj4b