spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

180 de români blocați de joi seară pe aeroport, în Belgia. Laura Codruța Kovesi, printre pasageri

- Advertisement -

Călătorii unei companii low-cost ce trebuiau să ajungă din Belgia la Cluj-Napoca sunt blocați de joi seară pe aeroportul din Liege. Pasagerii au spus că au fost anunțați abia la 2 noaptea că le-a fost anulată cursa. Nouă cursa este programată să decoleze în jurul orei 11.00. Printre pasageri se află și procurorul șef european, Laura Codruța Kovesi.

Unul dintre pasagerii blocați pe aeroportul din Liege a declarat că nu a primit nicio explicație pentru întârzierea de câteva ore. „Noi, cam toți, am ajuns în jurul orei 13:00 în aeroportul din Charleroi. Nu s-a știut nimic. Am primit un e-mail că vom avea o întârziere de 30 de aminute, apoi 3 ore, apoi alte 30 de minute și apoi am urcat în autocar, ne-am îmbarcat iar că să mergem la Liege. La Liege ne-am pus frumos pe scaun după care ni s-a spus că avionul nu mai decolează. Noi nu știm nimic de la nimeni. Nu știm dacă vom pleca astăzi la ora 11:00.

La ora 00:00 am ajuns la Liege. Nu ne-a contactat niciun reprezentant al companiei până în momentul de față. Am primit apă, iar astăzi (n.r. vineri) la ora 8 au venit cu niște sandwich-uri, iar apă ne-a venit la 5 dimineața. Noi cu copii mici după noi. A fost inuman din partea celor de la Wizz Air și nu putem să îi contactăm. Vrem doar să ajungem astăzi, nici nu ne mai interesează pe ce aeroport. Doamna consul ne-a spus că la 11:00 are promisiunea că vine un echipaj din Charleroi și vom ajunge astăzi în România. Dar, vă repet, nu avem nimic confirmat că vom pleca astăzi la ora 11:00 din Liege. Am înțeles că a fost ceață la Cluj, atât. Și că pasagerii de la Cluj au fost duși la Sibiu. Nimeni nu ne spune nimic. Noi estimăm că suntem 180 de persoane.”  …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/180-de-romani-blocati-de-joi-seara-pe-aeroport-in-belgia-1234501

Călătorii unei companii low-cost ce trebuiau să ajungă din Belgia la Cluj-Napoca sunt blocați de joi seară pe aeroportul din Liege. Pasagerii au spus că au fost anunțați abia la 2 noaptea că le-a fost anulată cursa. Nouă cursa este programată să decoleze în jurul orei 11.00. Printre pasageri se află și procurorul șef european, Laura Codruța Kovesi.

Unul dintre pasagerii blocați pe aeroportul din Liege a declarat că nu a primit nicio explicație pentru întârzierea de câteva ore. „Noi, cam toți, am ajuns în jurul orei 13:00 în aeroportul din Charleroi. Nu s-a știut nimic. Am primit un e-mail că vom avea o întârziere de 30 de aminute, apoi 3 ore, apoi alte 30 de minute și apoi am urcat în autocar, ne-am îmbarcat iar că să mergem la Liege. La Liege ne-am pus frumos pe scaun după care ni s-a spus că avionul nu mai decolează. Noi nu știm nimic de la nimeni. Nu știm dacă vom pleca astăzi la ora 11:00.

La ora 00:00 am ajuns la Liege. Nu ne-a contactat niciun reprezentant al companiei până în momentul de față. Am primit apă, iar astăzi (n.r. vineri) la ora 8 au venit cu niște sandwich-uri, iar apă ne-a venit la 5 dimineața. Noi cu copii mici după noi. A fost inuman din partea celor de la Wizz Air și nu putem să îi contactăm. Vrem doar să ajungem astăzi, nici nu ne mai interesează pe ce aeroport. Doamna consul ne-a spus că la 11:00 are promisiunea că vine un echipaj din Charleroi și vom ajunge astăzi în România. Dar, vă repet, nu avem nimic confirmat că vom pleca astăzi la ora 11:00 din Liege. Am înțeles că a fost ceață la Cluj, atât. Și că pasagerii de la Cluj au fost duși la Sibiu. Nimeni nu ne spune nimic. Noi estimăm că suntem 180 de persoane.”

Volume 90%

Editor: I. I.

Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site

Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.

Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.

Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.

Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.

Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.

TRIMITE

Vezi aici politica de confidenţialitate

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.