Valuri de reclamații sunt făcute de ieșenii care trimit sau primesc pachete din străinătate în pragul Sărbătorilor de Iarnă. Un ieșean care a apelat la serviciile unei firme de transport internațional s-a trezit că, din cele cinci colete trimise, doar patru au ajuns la destinație. Deși valoarea coletului rătăcit era de aproape 1.000 de euro, ieșeanul a fost despăgubit cu o sumă de doar 59,48 euro. În numeroase cazuri, clienții firmelor de transport se plâng de faptul că pachetele ajung deteriorate, desfăcute sau chiar cu bunuri lipsă
Reclamațiile curg pe bandă rulantă la adresa firmelor de transport internațional în această perioadă a anului. Numeroase persoane trimit sau primesc pachete din străinătate prin intermediul firmelor specializate, iar de multe ori se întâmplă ca bunurile livrate să fie deteriorate sau chiar să lipsească.
Este și cazul unui bărbat din Iași care a trimis cinci colete pe ruta Iași-Valencia la începutul lunii decembrie. Din cele cinci colete trimise prin intermediul firmei TabitaTour, doar patru au ajuns la destinație, adică la Autogara Iași-Vest. Nemulțumirea clientului a fost și mai mare când a descoperit faptul că exact coletul cel mai valoros lipsea. Deși valoarea acestuia era de aproape 1.000 de euro, clientul a fost despăgubit doar cu 60 de euro. …https://www.bzi.ro/a-ramas-socat-cand-a-desfacut-geanta-din-strainatate-nu-i-a-venit-sa-creada-ce-a-primit-in-schimbul-pachetului-care-valora-o-mie-de-euro-3839583