Condiția pusă este ca factura de utilități să fie emisă pe numele de familie al celui care are nevoie să dovedească unde are domiciliul. Și să nu aibe o vechime mai mare de trei luni! La fel, aceeași condiție trebui respectată și în cazul scrisorilor auto-adresate (data poștei să nu fie mai veche de trei luni).
Prin OUG nr. 97/2005, dovada adresei de domiciliu se face, în prezent, cu ajutorul:
- unui contract de vânzare-cumpărare, de donație, de partaj voluntar, de închiriere, de comodat etc;
- unei declarații a găzduitorului de primire în spațiu;
- unei declarații pe propria răspundere a solicitantului (domiciliul este verificat de către un polițist de ordine publică);
- unui documentul eliberat de autoritatea locală, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, cu imobil cu destinație de locuință.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlamentul României, promulgat prin decret prezidențial și apoi publicat în Monitorul Oficial. …https://evz.ro/cum-vom-putea-face-dovada-adresei-de-domiciliu-modificari-importante-ne-afecteaza-pe-toti.html