spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Ce a decis Colegiului Medicilor în cazul doctoriţei din Brăila care şi-a oripilat pacienţii pentru că mirosea a urină şi avea hainele rupte şi murdare la muncă

- Advertisement -

Măsura nu va putea fi pusă în practică, însă, decât de la data de 1 ianuarie 2020 şi numai după evaluări psihologice şi profesionale. Între timp, conducerea Spitalului de Urgenţă din Brăila (unde lucrează doctoriţa respectivă) derulează o anchetă internă proprie. Cazul doctoriţei de Pediatrie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Brăila, care a fost reclamată de mai mulţi pacienţi că era la cabinet, în unitatea medicală, într-o stare de igienă precară (oamenii spun că avea hainele rupte, murdare şi mirosea puternic a urină), pare să se îndrepte spre o serie de măsuri din partea autorităţilor. Deocamdată, anunţata anchetă anunţată de conducerea spitalului brăilean pe 13 decembrie, nu a ajuns la nicio concluzie, deşi conducerea unităţii medicale admite că sunt probleme cu respectiva doctoriţă. „Acest medic are nişte probleme personale care, din când în când, o pun într-o situaţie mai delicată şi urmează să le rezolvăm. A mai fost o discuţie, o să mai fie nişte discuţii, dar mai mult de atât nu pot să spun. Nu pot să fiu de acord cu asemenea atitudine, dar nici nu pot să fac nimic altceva la acest moment, decât să verificăm să respecte ţinuta corespunzătoare”, a declarat dr. Delia Râşnoveanu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. Deşi conducerea spitalului evită să o spună răspicat, de la o serie de medici din unitatea medicală de la Brăila am aflat că medicul pediatru amintit trăieşte în condiţii foarte rele, într-un garaj fără apă curentă, fără canalizare, fără nicio utilitate. Dincolo de faptul că s-a insinuat că doctoriţa ar avea probleme psihice (nimeni nu a demonstrat însă asta), rămâne în discuţie o realitate tristă: acest medic angajat în sistemul sanitar public nu are o locuinţă de câţiva ani, iar autorităţile nu au mişcat niciun deget pentru a rezolva acest lucru, deşi era necesar să facă asta.

Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/braila/ce-decis-colegiului-medicilor-cazul-doctoritei-braila-si-a-oripilat-pacientii-mirosea-urina-hainele-rupte-murdare-munca-1_5df7aec35163ec4271152f4b/index.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.