IMPLICARE… Preotul paroh Dãnut Doltu Duca, din cadrul celei mai mari parohii din Bârlad, „Sf. Spiridon” a editat personal, cu binecuvântarea Episcopului Husilor, PS Ignatie, o foaie parohialã, intitulatã sugestiv: „Privegherea”. Foaia Parohialã, afltã la cea de a treia editie a fost lansatã pe 12 decembrie,la Hramul Bisericii „Sf. Spirodon” si a fost prezentatã enoriasilor chiar de PS Ignatie. Este primul numãr din a treia editie a foii, prima editie fiind editatã la Murgeni, în 2004 iar a doua editie în 2002 la Negresti.
Cea mai mare parohie din Bârlad, „Sf. Spiridon” situatã pe strada Vasile Pârvan, la nr.6, are acum o Foie Parohialã scrisã si editatã de pr. Paroh Dãnut Doltu Duca, cu Binecuvântarea PS Ignatie, Episcopul Husilor. Din Cuprins se poate afla: micromonografia Bisericii „Sf. Spiridon” din Bârlad, Viata Sfântului ierarh Spiridon, Fãcãtorul de minuni, Glasul Evangheliei la hramul bisericii „Sf. Spiridon”, Pastorala PS Ignatie cu prilejul Nasterii Domnului (2018), un colind scris de cântãretul bisericesc Liviu Dumitrascu, dirijorul Corului Mixt Bãrbãtesc al Bisericii „Sf. Spiridon”, precum si care sunt predecesorii preoti slujitori la Parohia „Sf. Spiridon”. Preotul Dãnut Doltu Duca a fost ajutat de prof. de religie Jenicã Bodea, de la Scoala Gimnazialã „Iorgu Radu” din Bârlad si de pr. Petru Silviu Giuscã, de la Parohia „Sf. Ecaterina” din Bârlad. Redactorul coordonator al Foii Parohiale a fost preotul Dãnut Doltu Duca.
Din istoria Parohiei „Sf. Spiridon”
Biserica este clãditã din zid pe temelie de piatrã între anii 1816 – 1826, pe locul Obstesc de cãtre „poporãnii” din mahalua „Munteni”, pe locul unei foste biserici, tot cu numele „Sf. Spiridon”. Initial, în 1827, dupã finalizare, a fost închinatã Mânãstirii Neamtului în 1827 de spãtãreasa Safta Sturza. În urma focului mistuitor din 22 mai 1914, care distruge strãnile, catapeteasma si odãjdiile, preotul Toma Chiricutã, ajutat de Comitetul Parohial, reface interiorul Bisericii. În urma cutremurului din 1940, preotul Vasile Nacu, cu fonduri de la enoriasi si de la stat, reparã Biserica grav afectatã, în anul 1943. În anul 1965, preotul Iorgu Codreanu, cu fonduri de la enoriasi, de la Patriarhie, de la Episcopia Husilor si de la Departamentul Cultelor, renoveazã Biserica la exterior si restaureazã pictura în interior prin spãlare si corectare. În 1988, preotul Ioan Chirvase a început lucrãrile de renovare capitalã a bisericii. A fost ajutat de pr. Sorin Chirvase din anul 1995, iar din 2006 si de preotul Sandu Ciobanu. În anul 2009 preotul Ioan Chirvase s-a pensionat, în locul sãu fiind adus de la Negresti pr. Dãnut Doltu, care a finalizat lucrãrile de renovare la Bisericã, Capelã si Casa Praznicalã, împreunã cu ceilalti doi preoti parohi, Sandu Ciobanu si Sorin Chirvase. La 11 noiembrie, în 2012 , au fost sfintite Biserica, Capela si Casa Praznicalã de cãtre Ierarhul locului. Parohia are acum un numãr de 5700 de suflete (2500 de familii) si deserveste trei parohii: „Sf. Spiridon” 1,2 si 3.
Pentru aducere aminte, mentionãm care este lista cu preotii ce au slujit la cea mai mare Parohie din Bârlad, din anii 1885 pânã în 1927: Vasile Vasiliu (1885), Ioan Todicã, Petru Rachieriu (1904), Dimitrie Silcariu, Toma P. Chiricutã (1915), Gheorghe Stefãnescu (1927-1938), Vasile Nacu (1938 – 1943), Neculai Nedelcu, Gheorghe Sandu, Ion Stoica, Iorgu Codreanu (1965), Cezar Rãdescu, Constantin Filichi si Diaconul Ilie Neculai – ajutãtor de preot (1927). Pentru urmãtoarea Foaie Parohialã „Privegherea” se fac încã cercetãri în arhivã, astfel cã lista se va actualiza cu noi descoperiri fãcute de pr. Dãnut Doltu Duca, redactorul coordonator.