Judeţul Neamţ va avea zilele acestea un nou prefect, aşa cum era de aşteptat, în persoana avocatului George Lazăr, pînă acum primvecepreşedinte al PNL Neamţ, funcţie din care va trebui să demisioneze odată cu instalarea pe fotoliul de la ”Casa Albă”.
Numirea sa a fost făcută în şedinţa maraton de Guvern, din 10 decembrie, exact la miezul nopţii, după cum spun surse liberale. Contactat telefonic, George Lazăr a declarat că nu va ieşi cu nici o declaraţie publică pînă ce ordinul de numire nu va apărea în ”Monitorul Oficial”.
Am încercat să obţinem o declaraţie şi de la Daniela Soroceanu, prefectul înlocuit, răspunsul primit din partea acesteia fiind similar, în sensul că o asemenea numire devine funcţională abia atunci cînd ordinul de numire apare în publicaţia oficială a statului român, unde sînt publicate absolut toate actele normative ale instituţiilor din România. http://monitorulneamt.ro/prefect-nou-la-neamt-numit-la-miezul-noptii/