spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

În satele din România se găseşte o farmacie la trei săli de „păcănele“

- Advertisement -

Deşi satele României se golesc, iar numărul farmaciilor scade odată cu populaţia, agenţiile de pariuri şi sălile de „păcănele“ înfloresc. În satele din România au ajuns să funcţioneze de trei ori mai multe agenţii de pariuri şi jocuri de noroc decât farmacii, iar acest lucru ar putea afecta comunităţile rurale, arată o analiză realizată de preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, publicată în Ziarul Financiar. Casele de pariuri au înregistrat o evoluţie uluitoare în ţara noastră. Dacă în anul 1996 exista o singură casă de pariuri în România, iar în 2001 existau 61 de unităţi, în anul 2017 numărul lor se ridica la 3.700. În schimb, a existat o evoluţie interesantă după anul 2015, moment la care existau peste 30.000 de unităţi de jocuri de noroc la nivel urban şi 13.000 la nivel rural. Începând cu acest an, însă, orăşenii s-au „plictisit“ de jocurile de noroc, arată statistica, astfel că aproape 3.500 de unităţi s-au închis. În schimb, la sate, sălile de „păcănele“ au continuat să se înmulţească, arată analiza preşedintelui INS. Astfel, numărul unităţilor de jocuri de noroc a crescut până la peste 15.000, până în anul 2018, o majorare de peste 14%. În acelaşi timp, populaţia de la sate a scăzut de la 9,1 milioane de persoane la 8,9 milioane de persoane. În schimb, în mediul rural s-a redus semnificativ numărul de farmacii. Între anii 2015-2018, sub 100 de farmacii au dispărut, la oraşe, numărul loc ajungând la 6.079. De cealaltă parte, la sate scăderea este mai abruptă, de la 4.675 de unităţi la 4.466 de unităţi. De subliniat este faptul că numărul farmaciilor se micşorează mai rapid decât populaţia, subliniază preşedintele INS.

Citeste mai mult: adev.ro/q2a8xk

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.