Zozibini Tunzi, Miss Africa de Sud, a fost încoronată duminică seară Miss Univers 2019 în cadrul celei de-a 68-a ediţii a acestui concurs, desfăşurate la Atlanta, în Statele Unite, relatează luni AFP.
Tânăra de culoare, în vârstă de 26 de ani, s-a impus în faţa concurentei din Puerto Rico şi a celei din Mexic, într-un concurs animat de prezentatorul Steve Harvey, în care juriul a fost format din şapte femei, potrivit Agerpres.
Miss Africa de Sud a fost aplaudată călduros după ultimul ei discurs, o noutate în competiţie, în care a afirmat pur şi simplu că va face orice pentru a încuraja tinerele fete să capete încredere în ele.
„Am crescut într-o lume în care o femeie ca mine, cu tipul meu de piele şi tipul meu de păr, nu a fost niciodată considerată frumoasă”, a afirmat ea. „Cred că a venit momentul ca acest lucru să se schimbe astăzi”, a spus ea în aplauzele publicului. …https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/a-fost-aleasa-miss-univers-2019-tanara-din-africa-de-sud-o-femeie-ca-mine-nu-a-fost-niciodata-considerata-frumoasa-1228682