TIPETE… Scandal si acuze, plus zgomot de portiere de masini trântite, ieri dupã-amiazã, în parcarea de la Kaufland. În jurul orei 16.00, un tânãr care era în parcarea supermarketului a strigat violent cãtre un alt tânãr, aflat la volanul unui Touareg, cu numere de Galati: „Nenorocitule! Unde e masina mea? Unde sunt banii pe care mi-i datorai??? De un an te caut, smechere! Nu mai scapi de mine!”. În acest timp, o masinã Volkswagen Passat neagrã a blocat iesirea Touaregului din parcare. Între cei doi combatanti, din care unul s-a declarat pãgubit, în timp ce celãlalt era un presupus tepar cu masini, a izbucnit un scandal monstru, care s-a lãsat cu sânge pe fata celui care conducea masina de Galati. „E un tepar, dom’le! I-am dat masina acum un an de zile, zicea cã vrea sã o cumpere si vrea sã facã un drum de Bucuresti. Când am vãzut cã nu mai vine, dupã câteva zile, l-am sunat. Mi-a spus cã e la Brasov, cã a avut un accident si cã o sã mã sune, dupã care nu am mai vorbit cu el, nu mai rãspundea la niciun telefon. Am localizat masina la Bacãu si m-am dus repede acolo, dar au trimis-o la Moinesti, în trei ore au dezmembrat-o. Smecherul ãsta a tepuit multi proprietari de masini”, a spus pãgubitul, sunând la 112 pentru a reclama incidentul. Presupusul hot a încercat sã iasã din Touareg si sã fugã, însã pãgubitul s-a luptat cu el, pentru a nu pãrãsi parcarea pânã la venirea Politiei. Plin de sânge si cu tricoul rupt, vizibil speriat, asa a fost preluat teparul de masini de cãtre un echipaj de la Politia municipalã. Interesant ar fi de aflat dacã nu cumva Touaregul de Galati, pe care îl conducea, nu urma sã ajungã tot la dezmembrãri… Numai ghinionul a fãcut ca hotul sã fie depistat de unul dintre pãgubiti în parcare.