Procurorii DIICOT și polițiștii au efectuat 19 percheziții. Verificările au vizat, pe lângă alte cinci județe, și Iașul. Oamenii legii au dus la audieri 15 persoane bănuite că și-au exploatat sexual copiii minori.
Percheziții de amploare, efectuate și în Iași de oamenii legii! Ieri, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de Poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au efectuat 19 percheziții domiciliare pe raza teritorială a municipiul București și pe raza județelor Iași, Ilfov, Galați, Ialomița, Olt și Prahova. „Mascații” au descins la locuințele a 15 persoane, suspectate de comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă, în formă continuată, viol, în formă continuată, corupere sexuală a minorilor și agresiune sexuală.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – 2018, suspecții, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cadrul unor spectacole pornografice oferite unor cetățeni americani prin intermediul unei aplicații informatice, au întreținut acte sexuale orale cu proprii copii minori, cu vârste cuprinse între patru ani și nouă ani, la data săvârșirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și de a-și exprima voința”, au declarat procurorii din cadrul DIICOT.
Acțiunea, efectuată în colaborare cu FBI și Europol
Anchetatorii au mai susținut că, din materialul probator administrat în cauză, a rezultat faptul că suspecții au produs și au pus la dispoziția cetățenilor americani, în mod repetat, prin intermediul aceleiași aplicații informatice, materiale pornografice cu propriii copii minori, în schimbul unor sume de bani. …https://www.bzi.ro/dosar-fierbinte-la-iasi-mai-multe-tinere-sunt-acuzate-ca-au-facut-videochat-alaturi-de-copiii-lor-erau-platite-bine-pentru-a-indeplini-fanteziile-americanilor-3829374?fbclid=IwAR3C3yP0nZu0dFIZYS-deBKxuUcONEgkpWW-Ww9YKh2_u3sC7_mrCydInQI