spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Ore decisive privind recursul compensatoriu. Ce se decide azi

- Advertisement -

Plenul Camerei Deputaților va vota, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, cu unanimitate de voturi, raport favorabil pe proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu.

„Prevederile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și aă măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă, între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi”, arată un amendament adoptat, marți, de comisia juridică a Camerei, propus de grupurile parlamentare ale PNL și USR. …https://evz.ro/ore-decisive-privind-recursul-compensatoriu-ce-se-decide-azi.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.