Fostul șef PSD a fost condamnat prima oară în anul 2016 în dosarul Referendumului. În 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv pe 27 mai în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman, urmând să execute o pedeapsă de privare de libertate de 3 ani şi 6 luni.
Potrivit Codului Penal, după executarea a doar două treimi din pedeapsă, Liviu Dragnea poate să iasă mai repede din închisoare. În acest context, eliberarea poate fi făcută după 2 ani şi 4 luni de la începutul executării pedepsei. Totuși, acest termen poate fi redus și mai mult dacă Liviu Dragnea muncește în penitenciar și participă la activități educaționale.
Ce spune Codul Penal despre asta
Codul Penal precizează că eliberarea conditionata a lui Liviu Dragnea se poate acorda dacă cel condamnat „a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani”. Astfel, în cazul fostul şef PSD, cererea de eliberare condiționată ar putea fi făcută după 2 ani și 4 luni. …https://www.capital.ro/dragnea-va-iesi-mai-repede-din-inchisoare-vesti-imense-pentru-fostul-lider-psd.html