INITIATIVÃ… Sectorul activitãti cu tineretul din cadrul Episcopiei Husilor a organizat, în perioada 24-26 noiembrie 2019, la sediul Protopopiatului Husi, prima sesiune de formare a coordonatorilor noilor centre de tineret „Credo Impact”, din 15 parohii ale Eparhiei Husilor, atât din mediul rural, cât si din mediul urban. Noul proiect se bazeazã pe modelul educatiei nonformale “service learning”, învãtare prin servicii aduse comunitãtii sau pedagogia pusã în slujba aproapelui, prin fapte concrete, prin actiuni vizibile, printr-o solidaritate orizontalã, bazatã pe cresterea împreunã în virtute, educatie, ortopraxie.
Acest nou proiect se deruleazã în parteneriat cu Fundatia „Noi Orizonturi” din România, cea care oferã acest model de pastoratie cu ajutorul principiilor educatiei nonformale. Viitorii lideri ai acestei provocãri au luat parte la un curs de formare, unde au învãtat cum sã gestioneze un astfel de club “Credo Impact”, cum sã managerieze toate resursele din care este format si cum sã transmitã credinta prin fapte concrete, prin servicii aduse comunitãtii din care fac parte. Trainerii acestei întâlniri au fost pãrintele Adrian Albet, de la Parohia Bârnova, din judetul Iasi, si Roxana Afloarei, referent în cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iasilor. “Este un eveniment mult dorit de cãtre noi, la fel si acest proiect, derulat cu binecuvântarea Pãrintelui Episcop Ignatie, prin care încercãm sã aducem o nouã dinamicã activitãtilor cu tinerii din Episcopia noastrã. În mediul rural, pe lângã parohii, cluburile Credo Impact vor reuni un numãr de aproximativ 20 de tineri, care vor avea întâlniri sãptãmânale, cu o tematicã pusã la dispozitie de cãtre Fundatia Noi Orizonturi. Le multumesc foarte mult formatorilor nostri, Roxanei si pãrintelui Adrian, pentru disponibilitate, rãbdare si mult tact, arãtate în zilele în care au fost în mijlocul nostru. De asemenea, îi multumesc si presedintelui Fundatiei, domnul Dana Bates, din Lupeni, Hunedoara, cel care a fost de acord sã ne primeascã în acest proiect, care reuneste peste 200 de cluburi, dupã modelul educatiei prin experientã, în toatã România si nu numai. Avem speranta cã multi copii si tineri se vor bucura de aceastã experientã si vor deveni mai buni si, de ce nu, la rândul lor, lideri pentru alti tineri”, a declarat Marian Dumitru Ruginã, consilierul Sectorului activitãti cu tineretul, din cadrul Centrului Eparhial Husi. Cluburile “Impact” si “CredoImpact” se bazeazã pe modelul educatiei nonformale “service learning”, învãtare prin servicii aduse comunitãtii sau pedagogia pusã în slujba aproapelui, prin fapte concrete, prin actiuni vizibile, printr-o solidaritate orizontalã, bazatã pe cresterea împreunã în virtute, educatie, ortopraxie. Aceste centre de tineret se vor deschide oficial începând cu luna ianuarie a anului 2020.